Două reprezentaţii impresionante de patinaj artistic au bucurat publicul român sâmbată, 7 aprilie 2012, pe patinoarul Flamaropol, la ce-a de-a patra ocazie care i se oferă, pentru a vedea performanţa şi genialitatea campionilor gheţii (după ediţiile din 2008, 2009 şi 2010). Pentru cei care au urmărit până acum campionatele de patinaj artistic la televizor şi chiar pentru cei mai puţin împătimiţi, spectacolul de sâmbătă a făcut diferenţa între o vizionare live şi una televizată, prin emoţia transmisă şi prin pasiunea ce nu mai cunoştea bariere.

Evgeni Plushenko şi Edvin Marton, o prietenie ca o operă de artă

Remarcabilul Evgeni Plushenko, de trei ori campion mondial şi deţinător a şapte titluri europene, cap de afiş, alături de ilustrul violonist Edvin Marton, au deschis spectacolul cu un val de emoţii în care s-au sintetizat mişcări impecabile, zvâcniri pasionale, alunecări elegante şi nu mai puţin important, sunetele împătimite ale viorii lui Marton. Un număr curat şi plin de sentiment (în ciuda operaţiei recente, la genunchi, pe care a suferit-o campionul), care a introdus publicul român în atmosfera potrivită cu care să îi primească pe cei mai importanţi patinatori ai lumii. Aplauzele nu păreau să se mai oprească şi acesta a fost doar începutul.

Vezi mai multe filmări de la Kings on Ice 2012!

A urmat crema patinajului mondial, fiecare impresionând, în felul lor, prin originalitate şi creativitate pe gheaţă, sărituri sau numere periculoase, ce îţi tăiau respiraţia, momente emoţionate, episoade distractive şi jucăuşe, toate realizate cu execuţii ireproşabile, dar poate şi mai important, cu sentiment şi pasiune pentru dansul pe gheaţă. Brian Joubert din Franţa, Stephane Lambiel din Elveţia, Surya Bonaly din Franţa, Fumie Suguri din Japonia, Laura Lepisto din Finlanda, perechile Ekaterina Bobrova – Dmitri Soloviev din Rusia, Stefania Berton – Ondrej Hotarek din Italia, Ekaterina – Alexander Chesna din Rusia şi Fiona Zaldua – Dmitri Sukhanov tot din Rusia, au oferit împreună un spectacol complet, fascinant prin dans şi acrobaţii, ce ne-au oprit pentru câteva clipe bătăile inimii.

Maeştrii dansului pe gheaţă au învăţat publicul român ce înseamnă emoţia în stare pură

Printre numerele care au încântat cel mai mult se numără cel al lui Brian Joubert, campion mondial (2007) şi european (2004, 2007, 2009), care a impresionat prin dramatismul interpretării, intrând pe patinoar învelit într-o pelerină neagră, din cap până în picioare şi patinând cu mâinile strâns împreunate în jurul corpului, pe o muzică apocaliptică. Au urmat piruete dificile şi faimoşii paşi de dans irlandez, atât de mult aplaudaţi de public.

Vezi mai multe filmări de la Kings on Ice 2012!

Stephane Lambiel, de două ori campion mondial (2005-2006) s-a remarcat prin piruetele care l-au făcut faimos, executate ameţitor de bine şi prin dansul plin de sentiment de care a dat dovadă pe gheaţă.

Surya Bonaly, deţinătoare a trei medalii de argint la campionatele mondiale şi de cinci ori campioană europeană este singura patinatoare din lume care execută cvadruplu toe loop. Sâmbătă a încântat publicul printr-un număr artistic deosebit, pe melodia lui Cher – „Welcome to Burlesque”, şi nu a ezitat să execute săritura care a facut-o faimoasă nici în prima şi nici în a doua reprezentaţie. Plin de viaţă şi bucurie, dansul ei a demnostrat că patinatorii care dansează de plăcere au parte şi de cele mai fericite rezultate.

Fumuie Suguri, de trei ori campioană în Campionatul celor patru continente şi în cel mondial, a oferit un show eclectic şi creativ. În prima parte a numărului a pătruns pe patinoar cu mişcări graţioase, pe o muzică romantică, ţinând în mână o mască veneţiană, ca în a doua parte să se debaraseze de mânuşile lungi şi rochiţa elegantă pentru a rămâne într-un costum disco. De aici încolo au început mişcările zvâcnite şi ritmate care au adus clubul pe patinoar şi au încântat publicul ce încuraja prin aplauze constante.

Momentul artistic al Laurei Lepisto a adus pe patinoar un element inedit, menit să-i însoţească mişcările graţioase: o panglică roşie care a creat un efect vizual plăcut urmându-i dansul şi formând în jurul ei cercuri şi unduiri delicate.

Cuplurile de aur ale patinajului mondial pe gheaţa de la Bucureşti

Ekaterina Bobrova şi Dmitri Soloviev, campioni mondiali şi naţionali, au oferit o reprezentaţie emoţionantă pe piesa „Bittersweet Simphony”, remarcabilă prin graţie şi delicateţe, prin coordonare şi sincronizare. Stefania Berton şi Ondrej Hotarek s-au remarcat printr-un dans pasional şi elegant, cu spirale şi unduiri line care transmiteau o trăire intensă.

Vezi mai multe filmări de la Kings on Ice 2012!

Ekaterina şi Alexander Chesna, renumiţi pentru patinajul acrobatic, au oferit publicului român un număr impresionant care a uimit prin dificultatea execuţiilor şi prin uşurinţa şi naturaleţea cu care au fost realizate. Patinatorii s-au ridicat în aer prinşi de un material, alb, precum costumele lor, creând iluzia unor îngeri care zboară. Au oferit momente care îţi opreau respiraţia şi îţi făceau pielea de găină – pe jumătate de frică, pe jumătate de admiraţie. La sfârşitul reprezentaţiei publicul apaluda frenetic, sincer impresionat.

Fiona Zaldua şi Dmitri Sukhanov au mişcat publicul prin numărul lor plin de acrobaţii şi numere dificile. Ridicările în aer ale parteneri sfidau legile gravitaţiei şi elementele de dans se îmbinau perfect cu aceste acrobaţii, uimitoare şi elegante prin naturaleţea şi pasiunea cu care au fost executate.

Muzica faimosului şi pasionalului Edvin Marton a însoţit câte unul dintre numerele fiecărui patinator sau perechi, dar a devenit vedetă în momentele solo în care violonistul şi-a demonstrat măiestria şi pasiunea care l-au făcut celebru, pe el şi pe vioara lui Stradivarius.

Vezi mai multe filmări de la Kings on Ice 2012!

La final, aşa cum era de aşteptat, Evgeni Plushenko a revenit pe patinoar, acompaniat de muzica lui Edvard Marton pentru o ultimă reprezentaţie, un număr realizat ireproşabil, plin de emoţie, ce a fost transmisă şi în public. La sfârşit, l-au însoţit toţi patinatorii, pe drept numiţi regii gheţii, oferind împreună un număr de dans deosebit şi antrenant. Spectacolul s-a încheiat în apaluzele necontenite ale publicului, cu părere de rău pentru sfârşitul care a venit, parcă, prea repede.

Kings On Ice 2012 a fost organizat de Amphitrion şi susţinut de OTP Bank.