Orchestra Duke Ellington a transpus publicul Sălii Palatului din Bucureşti, în seara de 10 noiembrie 2011, într-un trecut în care muzica însemna „stil, eleganţă, sofisticare şi cool”, aşa cum menţionează şi site-ul lor oficial.

O parte esenţială a istoriei jazzului a fost prezentată sub forma acestui concert de proporţii, într-o formulă ce a făcut înconjurul lumii, ducând mai departe numele celui mai faimos compozitor de muzică jazz sau muzica americană, aşa cum îi plăcea Ducelui să o numească. Pe lângă faptul că a fost un virtuoz al pianului şi a inovat compoziţiile de jazz, Duke Ellington a fost un extraordinar conducător de orchestră (big band), şi acest lucru se vede şi astăzi prin moştenirea pe care a lăsat-o: grupul ce îi duce faima mai departe.

„Bun venit în familie!”

Cei 16 muzicieni au ocupat scena, rând pe rând, în aplauzele publicului. Conducătorul orchestrei, Tommy James (pianist, compozitor şi dirijor), a menţinut în priză orchestra dar şi publicul, prin glume, explicaţii sau prezentări. Astfel, auditoriul nu a fost deloc neglijat. Deşi orchestra nu se află pentru prima dată în România, după concertele din 2004 şi 2010 de la Sala Palatului şi cel din 2007 de la Sibiu, dirijorul nu a uitat să le ureze bun venit în familie tuturor celor prezenţi, prieteni vechi sau cei aflaţi la prima audiţie.

Află cum a fost la concertului de anul trecut de la Sala Palatului!

Pentru două ore, orchestra a adus la Bucureşti atmosfera celui mai faimos club din Harlem, Cotton Club, locul unde Duke Ellington a devenit faimos. Prin muzică şi interpretare, nebunii ani ’20 şi dezlănţuiţii ani ’40 au fost retrăiţi cu intensitate pe scenă. Spectacolul a început cu piesa „Take the ‘A’ Train” (1939), probabil cea mai cunoscută piesă a Ducelui. Conducătorul orchestrei a explicat sălii că în New York acest „‘A’ Train” chiar există şi membrii formaţiei au mers adesea cu el, fiind vorba de un metrou ce face traseul Brooklyn, Harlem, Manhattan.

Vitalitate şi senzualitate

Ceea ce a reuşit să realizeze Duke Ellington a fost incredibila inovaţie a partajării şi combinării instrumentelor în secţiuni, astfel încât, membrii orchestrei să poată să îşi arate măiestria prin momente de solo în compoziţiile sale. Astfel, pe scena Sălii Palatului fiecare solist a avut ocazia să îşi demonstreze talentul şi magia instrumentului pe care îl stăpâneşte: pian, saxofon, trompetă, trombon, bas, tobe.

Momentul piesei „The Cotton Club Stomp” a redat o frenezie a trompetelor şi saxofoanelor, cu ritmuri rapide şi vesele, pline de viaţă. „The Mooch” (1928) ne-a adus prin sunete ameţitoare de trompetă şi trombon, la începuturile jazzului, la fel ca şi „Black and Tan Fantasy” (1927), în sunetele ei languroase. Ritmurile arzătoare şi dezlănţuite au alternat mereu cu cele uşoare şi lente, într-un joc permanent de cald-rece între compoziţii.

Au urmat piese memorabile ca „Harlem Airshaft” (1953), „Caravan” (1937), „C-Jam Blues” (1942), „Satin Doll” (1953), „Diminuendo and Crescendo in Blue” (1937), „Cotton Tail” (1940), „Mood Indigo” (1930), bucăţi exemplare şi definitorii pentru istoria jazzului. Cel mai graţios moment al serii a fost interpretarea „Sophisticated Lady„, piesă ce a fost dedicată tuturor femeilor din sală, atent complimentate de Tommy James. Sunetele tulburătoare de saxofon şi notele delicate de pian au lasat sala într-o tăcere adâncă, admirativă.

La finalul concertului, orchestra a ales ca bis renumita piesă „It Don’t Mean a Thing (If It Ain’t Got That Swing)” (1932), care a contribuit la inaugurarea erei swing, în anii 1940, an ce coincide cu vârful carierei lui Duke Ellington şi a orchestrei sale. Astfel, publicul s-a putut întoarce acasă revigorat de efervescenţa şi fervoarea ultimelor vibraţii de swing.

Concertul Duke Ellington Orchestra de la Sala Palatului a fost organizat de Events.

Galerie foto Duke Ellington Orchestra

Foto: Betty Cristea

Vezi galeria foto a evenimentului!

Citeşte despre: , ,