Concertul Leonard Cohen de sâmbătă seară, 22 septembrie 2012, a fost un prilej de sensibilizare şi melancolie, o lecţie de trăire. Vocea răguşită şi tomnatică, „de aur”, cum o intitulează artistul canadian într-un cântec, a sunat duios şi dureros, înflăcărat şi providenţial, după versurile sale lirice.

Lansarea noului album „Old ideas” a făcut posibilă o a treia vizită a lui Leonard Cohen la noi în ţară, la fel de apreciată ca şi cele precedente. Concertul a ţinut mai bine de trei ore, în două părţi, ca o călătorie între prezent şi viitor, cu piese noi şi vechi, dar cu aceleaşi obsesii fermecătoare ale cântăreţului-poet.

Lirism de toamnă

Punctual, artistul a urcat pe scenă la ora 20:00, având în faţă un public de toate vârstele, care a întâmpinat cu aplauze faimoasele acorduri ale piesei „Dance Me to the End of Love„, poate cea mai cunoscută din repertoriul bogat, de peste 20 de materiale discografice.

A urmat „Future„, cu versurile ei apocaliptice şi cutremurătoare, în faţa căreia nu poţi decât să amuţeşti într-o aşteptare încordată, respirând în ritmul sunetelor pe care le dictează orchestra. Dacă vântul nu era cel care transmitea mici tremurături pe şira spinării, atunci puteai ştii cu siguranţă că versurile şi muzica aveau acelaşi impact, lucrând parcă mână în mână cu adierile de toamnă.

http://www.youtube.com/watch?v=Sx6Lad9zSTA

Piesele de pe noul album al ideilor vechi s-au integrat perfect în ansamblul concertului, tratând într-o manieră poetică veşnicele teme şi motive ale dragostei, morţii, regretelor, beţiei şi îmbătrânirii. Pe lângă acestea s-a strecurat şi piesa „Democracy” (de pe cel mai recent album), căpătând parcă un nou înţeles cântată în faţa Casei Poporului: „I’m sentimental, if you know what I mean / I love the country but I can’t stand the scene. / And I’m neither left or right / I’m just staying home tonight, / getting lost in that hopeless little screen.”

Vals şi romantism

Piesa „Take this Waltz” a fost un bun prilej pentru cuplurile infrigurate, care până atunci au ascultat concertul îmbrăţişaţi şi parcă mai îndrăgostiţi, să danseze în paşii de vals sub îndrumarea lui Cohen. Astfel, cele câteva cupluri care au valsat pe durata piesei au oferit, chiar involuntar, o nouă încărcătură artistică şi sentimentală concertului.

Dacă a existat ceva care ar fi putut diminua farmecul şi atmosfera concertului atunci putem menţiona organizarea. Nemulţumirile îndreptăţite ale publicului care a avut de suferit de pe urma amplasării proaste, mai ales cei din categoria „Standing” şi din sectorul C, s-au diminuat totuşi pe parcursul concertului. Dacă nu toţi au putut vedea la fel de bine, muzica a fost cea care a salvat situaţia, prin sunetul clar şi desăvârşit. Cei care nu au rezistat timp de aproape patru ore fără băutură şi mâncare au avut de luptat cu altă insatisfacţie: cozile interminabile care nu s-au diminuat nici chiar după încheierea pauzei. Noroc cu cei care s-au putut bucura de muzică, trecând peste orice nemulţumire.

Piese noi ca „The Darkness” sau „Going home„, alături de piese vechi, printre care se disting „Bird on a Wire„, „Suzanne„, „I’m your man„, „Everybody Knows„, „Hallelujah” au sunat captivant cu ajutorul sunetelor de pian, orgă, bas, chitară spaniolă, vioară, printre alte instrumente. Ajutorul vocal oferit de „the Webb sisters” şi de colaboratoarea Sharon Robinson a dat o nouă notă de romantism şi melancolie concertului, dacă până atunci acestea nu ar fi fost suficiente.

Vezi galeria foto a concertului Leonard  Cohen!
Târziu, după ora unsprezece, vocea inconfundabilă a artistului şi acordurile mângâietoare au insoţit publicul spre un somn cu vise misterioase şi profunde, aşa cum numai Leonard Cohen ar putea să le conceapă.

Citeşte despre: , , , , , , , ,