RECENZIE: Mariza a readus ritmurile fado-ului tradiţional la Sala Palatului (POZE)

Dacă v-aţi aflat printre cei aproximativ 4000 de oameni care şi-au achiziţionat din timp bilete pentru concertul Marizei de pe 15 mai 2014 de la Bucureşti, atunci nu ne îndoim de faptul că aţi avut parte de o seară fantastică care vă va rămâne mult timp în amintire datorită exuberanţei artistei portugheze şi stilului ei muzical savuros.

După concertele altor două artiste portugheze consacrate precum Ana Moura şi Dulce Pontes, care şi-au dedicat cariera muzicii fado, iată că Sala Palatului a primit-o din nou cu braţele deschise şi pe Mariza, aflată pentru a doua oară la Bucureşti, după concertul susţinut tot la Sala Palatului în 2010. Fanii Marizei au aşteptat-o nerăbdători, concertul sold-out fiind dovada concretă a iubirii pe care mulţi români o manifestă faţă de acest stil muzical nemuritor, care răscoleşte cele mai intense trăiri.

Un look impecabil şi o voce puternică care vrăjeşte pentru eternitate

Diva muzicii fado, aşa cum a fost supranumită, Mariza şi-a făcut apariţia pe scenă puţin după ora 20:00, împreună cu cei patru membri ai trupei sale : Jose Manuel Neto (chitară portugheză), Pedro Joia (chitară acustică), Yami (bass) şi Vicky Marques (tobe).

Înaltă şi graţioasă, cu o prezenţă magnetică, a pus stăpânire pe emoţiile audienţei încă de la prima notă şi spectacolul de muzica fado a prins din ce în ce mai multă vigoare pe măsură ce vocea pregnantă a artistei a răsunat în toată sala pe melodii care ne-au adus în inimi fărâme autentice de cultură tradiţională portugheză. Mariza a intrat pe scenă în aplauzele publicului, cântând „Promete, Jura”, o piesă pasională, care vorbeşte despre o iubire arzătoare ce îşi pune amprenta pe întreaga fiinţă.

„Meu Fado Meu” a fost o declaraţie de dragoste a artistei faţă de fado-ul sublim cântat în cartierele tradiţionale ale Lisabonei, iar „Rosa da Madragoa” ne-a oferit imaginea simpaticelor fete care vând trandafiri pe străzile frumoasei capitale portugheze.

„Chuva” a fost expresia pură a fado-ului melancolic, iar „Beijo de Saudade” a fost o piesă menită să ne dezvăluie dorul şi nostalgia pe care artista le resimte atunci când se gândeşte la originile ei africane şi la Mozambic, ţara în care s-a născut. De altfel este imposbil să nu sesizezi în piesele ei îmbinarea atât de firească şi exotică dintre fado-ul tradiţional şi oarecare ritmuri africane care energizează întregul conţinut muzical. Mândria cu care Mariza aduce aceste influenţe africane în muzica sa, fără să-şi nege o clipă rădăcinile, aşa cum a învăţat-o mama ei, o transformă cu atât mai mult într-o divă care reuşeşte să împletească cu succes influenţele portugheze, africane şi braziliene, creându-şi propriul stil fado, un fado care devine artă şi a cărui perenitate şi consistenţă muzicală sunt greu de contestat.

„Há uma música do povo” îl aduce în atenţie pe Fernando Pessoa, cel mai important poet lusitan al secolului XX, iar piesa „O Tempo Não Para” a fost prilejul perfect pentru ca Mariza să ne vorbească preţ de câteva minute de schimbările esenţiale care au survenit în viaţa ei în ultimii patru ani şi care au ajutat-o să înţeleagă mai profund sensul existenţei.

Şi pentru a ne introduce şi mai mult în atmosfera iberică şi a gusta din plin savoarea fado-ului tradiţional, timp de cinci minute am putut asculta o senzaţională guitarrada, care ne-a umplut de energie. A urmat apoi un moment de o intimitate covârşitoare care a părut mai degrabă o repetiţie, iar Mariza ne-a cântat o piesă specială, un cadou din partea lui Pedro Joia.

„Primavera”, cântată întâia oară de Amália Rodrigues, reprezintă esenţa stilului fado şi Mariza ne-a mărturisit că se simte mândră de faptul că fado face parte din patrimoniul UNESCO, acest lucru însemnând că are încă un viitor şi că nu se va pierde odată cu trecerea anilor.

„É ou não é”, piesa de pe albumul „Best of Mariza”, „Rosa Branca” şi „Feira de Castro” au stârnit ropote de aplauze, publicul încercând să cânte împreună cu artista. „Boa Noite, Solidão”, o melodie de-a lui Fernando Mauricio, una dintre cele mai importante voci masculine care au cântat fado, i-a trezit Marizei amintirea plăcută a primului fado cântat în taverna părinţilor ei din cartierul lusitan tradiţional Mouraria.

La bis am avut parte de piese celebre precum „Maria Lisboa”, „Canto de Ossanha”, al cântăreţei braziliene Elis Regina, „Oh, Gente da Minha Terra”, la care Mariza a coborât încet în mulţime şi a dat mâna cu fanii ei, mulţi dintre ei dăruindu-i multe buchete de flori. Seara s-a încheiat cu refrenul din „Rosa Branca”, iar oamenii au aplaudat şi au dansat, seduşi de carisma extraordinară a artistei portugheze.

Mariza – expresie a maturităţii artistice şi a empatiei

Pe lângă muzica magnetizantă pe care ne-a oferit-o timp de două ore, am apreciat foarte mult comunicarea Marizei cu publicul, prezentând aspecte ale vieţii şi evoluţiei sale artistice înainte de fiecare piesă. Ne-a vorbit mult despre atmosfera de pe străzile Lisabonei, despre cartierele în care muzica fado reprezintă chiar un stil de viaţă, despre dragostea faţă de spaţiul african de care se simte profund legată spiritual, şi nu în ultimul rând ne-a vorbit despre naşterea fiului său, care i-a schimbat viaţa în bine, ajutând-o să se maturizeze şi să înţeleagă cât de puternică e iubirea.

Tot ea ne-a mărturisit că acum patru ani, la primul concert în România, era doar o artistă, dar că acum, odată cu naşterea fiului ei, simte că e artistă, dar şi persoană. Se consideră un om renăscut şi acest lucru s-a simţit şi în vocea ei imperioasă, ca o binecuvântare şi plină de rezonanţă. Şi ne-a promis că va reveni în curând în ţara noastră, dar poate într-o altă locaţie, în care oamenii să poată dansa nestingheriţi.