Home » Recenzii » RECENZIE: Massive Attack la Bucureşti
Duminică, 27 iunie, Bucureştiul a vibrat pe ritmul muzicii Massive Attack, spre încântarea locuitorilor din Capitală şi a fanilor veniți la Zone Arena din toate colţurile țării, pentru a se bucura de prestația live a trupei.
Massive Attack este o formație renumită pentru colaborările reusite pe care le-a avut de-a lungul existenței sale. Martina Topley-Bird a fost prezenţa ce a ajutat la sublinierea ambianţei de la începutul spectacolului și este cunoscută de publicul român datorită recitalului cu care a deschis şi concertul anterior susținut de Massive Attack în țara noastră.
Atmosfera a devenit din ce în ce mai fascinantă după primele melodii, trupa britanică reușind să ne vrăjească la melodia „Tear Drop„, una dintre cele mai faimoase piese. Spectacolul de lumini s-a imbinat cu mesajele de pe ecranul din spatele scenei, iar muzica şi aplauzele au răsunat la Zone Arena.
Massive Attack au avut grijă să mulţumească după fiecare melodie şi să se adreseze direct publicului, oferind și o mică surpriză placută aproape de final, când au vorbit și în română.
Concertul a durat aproximativ două ore, suficient cât să lase toţi fanii cu o amintire placută şi poveşti pentru cei care nu au reuşit să fie prezenţi. Un concert relaxant, prin care Massive Attack au reuşit să aducă puţin din aerului britanic la Zone Arena.
Sursă foto: www.metropotam.ro
Autor: Cory
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.