Home » Recenzii » RECENZIE: Misia – sensibilitate şi emoţie pe scena Operei Române
Luni, 29 noiembrie 2010, Misia a revenit în România pentru un concert special desfăşurat la Opera Naţională a României din Bucureşti. Sute de fani ai muzicii fado au venit să o vadă pe artista considerată urmaşa de drept a Amaliei Rodrigues.
Clădirea Operei Române a fost locul de desfăşurare al unui concert unic prin eleganţă şi muzicalitatea sa. Publicul a umplut până la refuz sala Operei Române cu minute bune înaintea orei programate de începere a evenimentului. Una dintre organizatoarele evenimentului a urcat pe scenă pentru a mulţumi tuturor pentru prezenţă şi pentru încrederea acordată unui eveniment realizat doar de către voluntari, dar şi pentru a o prezenta pe invitata specială. Misia a concertat pentru a doua oară în acest an în ţara noastră după succesul extraordinar al recitalului din cadrul Festivalului „Plai” din luna septembrie.
Albumul „Ruas” („Străzi”) este alcătuit din două părţi „Lisboarium” şi „&Tourists”, conceptul din spatele concertului de la Bucureşti a fost acelaşi. În prima parte, Misia şi colegii săi de scenă (3 chitarişti extrem de talentaţi şi un violanist extraordinar) le-au fost tuturor celor prezenţi ghizi pe străzile viselor. A fost o călătorie prin străzile Lisabonei şi prin atmosfera misterioasă a capitalei Portugaliei, care a avut o coloană sonoră de excepţie. Cu interpretări pline de emoţie şi profunzime, Misia a cucerit publicul român de la primele note. Despre fado se spune că este un gen muzical extrem de dificil de interpretat în primul rând datorită mesajului extrem de încărcat emoţional pe care îl transmite. Misia a adus acestui stil muzical, cu vechime de peste 200 de ani, un element de noutate.
Piesele interpretate de Misia pe scena Operei Române au fost câteva dintre cele mai frumoase şi interesante melodii din repertoriul artistei portugheze. De la piese de fado tradiţionale până la piese ale căror texte sunt scrise de mari poeţi portughezi şi nu numai, Misia a demonstrat că frumuseţea melodiilor „fără vârstă” poate convieţui cu unicitatea şi modernitatea textelor noi, realizând un spectacol muzical complet diferit, dar de o frumuseţe incontestabilă.
După o pauză de câteva minute Misia a revenit pe scenă pentru cea de-a doua parte a spectacolului. O altă călătorie, de data aceasta Misia i-a ghidat pe toţi cei din sală prin locurile pe care ea le-a vizitat şi de unde a cules piese pe care le-a interpretat în faţa spectatorilor captivaţi de vocea sa fermecătoare.
Spre deosebire de prima parte în care artista a adoptat o ţinută mai sobră şi specifică fado-ului, pentru cea de-a doua parte Misia a ales o ţinută mai casual. În blugi, cu o bluză şi un sacou negru, Misia şi-a adus aparatul foto pe scenă pentru a imortaliza momentele importante ale „călătoriei” sale alături de spectatori.
Pe scenă, pe lângă cei patru instrumetişti din prima parte, Misia l-a avut alături şi pe Jeffrey Burton, un fost colaborator a lui Iggy Pop. Şi pentru că chitara electrică nu este un instrument utilizat în muzica fado, acesta a fost primul semn că cea de-a doua parte a concertului va fi un pic altfel. Ceea ce a urmat a fost însă o surpriză totală pentru cei care nu ascultaseră cel mai recent album al artistei.
Timp de aproape o oră, Misia şi colegii săi au cântat piese adunate din toată lumea, despre care artista portugheză consideră că au o părticică din esenţa muzicii fado în ele. De la „Fallaste corazon” a lui Cuco Sanchez la „Hurt” a celor de la Nine Inch Nails şi de la „Como el agua” a lui Cameron de la Isla la „Love will tear us apart” a trupei Joy Division, Misia a reuşit să aducă prin timbrul său vocal special o interpretare deosebită a unor piese considerate simboluri ale stilurilor muzicale din care provin.
După două ore, Misia şi-a luat aparatul foto şi ochelarii de soare şi alături de colegii ei a părăsit scena în aplauzele furtunoase ale publicului. A revenit la bis pentru a interpreta „Lacriama„, piesa Amaliei Rodrigues însoţită doar de colegii săi care au cântat la chitară electrică şi la chitara tradiţională portugheză. Finalul serii a fost unul spectaculos: un jam session de câteva minute pe ritmurile unui fado extrem de vechi.
Organizat de către voluntarii care an de an coordonează şi produc un festival unic în România, festivalul „Plai„, concertul Misiei la Bucureşti a fost un real succes şi a demonstrat că publicul român este extrem de deschis şi de-a dreptul fascinat de un stil muzical care nu este nici de departe unul comercial.
Foto: www.plai.ro
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.