Timp de aproape două ore, marţi seară, Sala Palatului din Bucureşti a vibrat sub acordurile pieselor trupei Morcheeba. Iar atenţia celor aproape 4000 de spectatori prezenţi a fost complet acaparată de vocea electrizantă a lui Skye Edwards.

Cu doar 10 minute întârziere faţă de ora programată iniţial, Antarctica, trupa din deschiderea britanicilor, a urcat pe scenă. Deşi se aflau la primul concert de acest gen, ei au reuşit să surprindă în mod plăcut publicul prezent. Cu un sound special, piese foarte bine construite şi cu o voce extrem de bună, trupa Antarctica încearcă să acopere o nişa aproape deloc exploatată pe piaţa muzicală din România. Albumul lor de debut,”Explorers„, va fi lansat la începutul lunii noiembrie.

După câteva minute de aşteptare, Skye Edwards&Co şi-au făcut apariţia pe scena invadată de lumini colorate. Piesa „The Sea” a fost cea care a deschis show-ul britanicilor, încă de la primele acorduri Skye cucerind publicul prin vocea de-a dreptul magnetică şi zâmbetul molipsitor. Solista a purtat o rochie roşie, creaţie proprie, pe care a accesorizat-o cu mai multe şiraguri de mărgele în aceeaşi nuanţă.

Încurajaţi de Skye, spectatorii s-au ridicat în picioare şi au început să danseze, încă de la cea de-a doua piesă („Friction„). Şi au rămas în picioare până aproape de finalul concertului, vrajiţi parcă de ritmurile psihedelice ale pieselor Morcheeba.

Extrem de comunicativi şi veseli, în pauzele dintre piese Skye şi Ross au încurajat publicul să danseze şi au glumit spunând că piese precum „Never an easy way” au fost create sub efectul „ciupercilor magice”. Skye a mărturisit că se simte foarte bine pe scena Sălii Palatului şi că îi este dificil să cânte cu un zâmbet aşa mare pe faţă. Una dintre cauzele zâmbetului ei mare, a fost cu siguranţă tequila pe care artista a băut-o pe scenă pe parcursul întregii seri, la un moment dat oferindu-le chiar şi spectatorilor, pentru ca mai apoi să menţioneze că nu este bine să bei alcool şi să conduci. Colegul ei de trupă, Ross, nu a fost la fel de altruist, preferând să îşi bea singur berea şi tequila.

De cele mai multe ori atunci când un artist se află în turneul de promovare al unui nou album, piesele de pe acest album nu sunt la fel de bine primite de către public ca cele consacrate. Însă, marţi seară lucrurile au stat altfel. Piese precum „Blood like lemonade” sau „Even Though” au fost cântate de public la aceeaşi intensitate ca „Trigger Hippie” (de pe primul album din 1996) sau „Part of the process” de pe albumul cu acelasi nume din 2003.

Concertul de la Bucureşti ca şi întregul album „Blood like lemonade” dovedesc în mod clar că întoarcerea lui Skye în Morcheeba, după aproape şapte ani, este de bun augur. Noul album parcă a revenit la sound-ul primelor materiale lansate de trupă. Evenimentul de marţi seară a fost organizat de Events şi a fost cel de-al patrulea concert Morcheeba în România, fără îndoială nu şi ultimul.

Setlist-ul concertului Morcheeba de la Bucureşti: The Sea, Friction, Otherwise, Never an easy way, Even Though, Part of the process, Blood like lemonade, Slow down, Crimson, Trigger Hippie, Beat of the drum, Blindfold, Be yourself, Rome wasn’t built in a day.

Foto: Manuela Cepoi

Citeşte despre: , , ,