Home » Recenzii » RECENZIE: O călătorie plină de fantezie, pe acorduri de metal simfonic, cu Nightwish la Bucureşti (FOTO)
Seara de joi, 10 decembrie 2015, a marcat cea mai importantă întâlnire muzicală a sfârşitului de an. După 10 ani de aşteptare, trupa Nightwish a revenit în România pentru a susţine un concert memorabil pe scena Pavilionului Central de la Romexpo, în cadrul turneului de promovare al albumului „Endless Forms Most Beautiful”.
Publicul, extrem de numeros, s-a bucurat de fiecare piesă a trupei, iar cei mai tineri dintre cei prezenţi au trăit din plin entuziasmul întâlnirii cu idolii adolescenţei lor. În deschiderea concertului Nightwish au cântat Arch Enemy şi Amorphis, alte două trupe care au încins bine de tot atmosfera timp de două ore.
Pentru ca suspansul să fie mai mare, dar şi pentru ca publicul să pătrundă mai bine în febra concertului, seara a fost deschisă de Amorphis şi Arch Enemy, trupe pe care fanii metal-ului au mai avut ocazia să le vadă până acum în România. Cu cei de la Arch Enemy ne-am întâlnit ultima oară în mai 2014, într-un concert la Turbohalle, iar pe băieţii de la Amorphis i-am văzut chiar mult mai recent, la concertul susţinut în calitate de headlineri la METALHEAD Meeting 2015.
Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!
Amorphis a integrat în setlist piese ca „Hopeless Days”, „Silver Bride” sau „House of Sleep”, iar Arch Enemy au cântat printre altele şi „War Eternal”, „Ravenous”, „You Will Know My Name”, „No Gods, No Masters” şi „Nemesis”. La fel de dezlănţuită cum o ştim, Alissa White-Gluz a umplut scena cu energia ei, iar vocea puternică şi groasă a răsunat uimitor în Pavilionul Central. Publicul a empatizat tot timpul cu trupele şi cu entuziasmul acestora şi nici nu s-ar fi zis că e atmosfera din timpul unor concerte în deschidere.
Membrii formaţiei Nightwish au urcat pe scenă în frunte cu noua solistă Floor Jansen, în aplauzele necontenite a câteva mii de fani. Am simţit de la început că nu avea să fie un concert obişnuit, ci unul cu totul special. Şi aşa a fost. Multe vibraţii pozitive, emoţii şi speranţe puse în slujba a două ore de muzică care ne-au făcut să ne gândim la lumi îndepărtate, poate şi mai blânde.
Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!
Plin de o încărcătură emoţională aparte, acumulată în ultima perioadă de către toţi fanii muzicii rock, concertul a însemnat şi un omagiu adus victimelor incendiului din Colectiv. După cum au declarat înainte de concert, în semn de solidaritate, membrii formaţiei au dedicat întregul spectacol zecilor de victime şi cunoscuţilor acestora, încercând să aline pe cât posibil durerea prin muzică. In acelaşi timp, membrii trupei au decis să renunţe şi la efectele pirotehnice care în mod normal ar fi fost integrate în show.
Pe toată durata concertului, Nightwish ne-a purtat imaginaţia în toate zările şi mult dincolo de ceea ce ochii ar putea cuprinde. Muzica lor a deschis porţi către lumi neexplorate, către galaxii neştiute, guvernate de alte legi ce ne-au umplut de speranţă.
„Shudder Before the Beautiful” a deschis show-ul şi inimile tuturor fanilor au început cu siguranţă să zvâcnească puternic în timpul beat-urilor intense care se calmează într-un refren lent, idilic şi plin de nostalgie, cântat de Floor. În ciuda scepticismului fanilor, noua solistă pare să se încadreze foarte bine în stilul adoptat de Nightwish, iar vocea ei este de-a dreptul impresionantă, reuşind să susţină de la cele mai joase note la cele mai înalte, de soprană. Cu toate că ultimele albume nu au înregistrat succesul aşteptat, Nightwish începe să revină în forţă graţie albumului „Endless Forms Most Beautiful”, care a propulsat din nou trupa în topul preferinţelor fanilor din întreaga lume.
Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!
„Yours Is An Empty Hope” a captivat pe deplin atenţia publicului prin ritmul foarte accelerat şi prin acordurile puternice de thrash metal de pe fundal. Au urmat „Ever Dream” presărat cu note inspirate mult de muzica clasică şi „Wishmaster” cu nuanţe apocaliptice, ambele piese datând de la începuturile muzicale ale trupei, fiind bineînţeles fredonate cu frenezie de către fani.
„My Walden”, o piesă răcoritoare cu secvenţe instrumentale foarte tonice, inspirată din tradiţia celtă, a fost succedată de o altă piesă clasică Nightwish, şi anume „While My Lips Are Still Red”, care a trezit multe emoţii în rândul celor prezenţi.
Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!
„Élan”, o piesă cu accente pregnante de folk metal şi inclusă pe albumul „Endless Forms Most Beautiful” s-a transformat rapid într-una dintre preferatele fanilor mai romantici şi mai nostalgici ai celor de la Nightwish. Fanii mai aprigi şi mai însetaţi de revoltă şi-au văzut pofta satisfacută cu „Weak Fantasy”, cu siguranţă cea mai heavy piesa de pe noul album, o piesă-poveste care critică de fapt o societate a supunerii oarbe şi a minciunii.
Concertul a continuat cu minunata piesa „Alpenglow” care a adus şi cel mai fredonat refren al serii: „We were here!”. În doar trei cuvinte a sintetizat bucuria trupei de a se afla din nou la Bucureşti în faţa unui public frenetic, mândria fanilor de a lua parte la un spectacol desăvârşit, şi nu în ultimul rând speranţa că şi acei mulţi prieteni care s-au îndreptat către alte lumi au fost lângă noi cântând acelaşi refren.
Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!
Cu un sound viguros care te prinde din primele secunde şi care devine aproape obsedant şi vocea impecabilă a lui Floor, „Alpenglow” declanşează o avalanşă eufonică care te înfioară. „Storytime” şi „I Want My Tears Back” au adus acordurile de pe albumul „Imaginaerum”, în timp ce „Nemo” şi „Stargazers” au însemnat o întoarcere în istoria Nightwish.
Cel mai emoţionant moment al serii a fost marcat de piesa „Ghost Love Score”, în timpul căreia zeci de lumânări s-au aprins pe ecranul gigant din spatele scenei, în semn de omagiu pentru Colectiv. Timp de un minut a fost linişte, o linişte mormântală când în minte încă răsunau versurile „My fall will be for you/My love will be in you/You were the one to cut me/So I’ll bleed forever”.
Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!
„The Greatest Show On Earth”, o vastă compoziţie muzicală care face referire la viaţa şi la evoluţia acesteia prin selecţia naturală, tema din care se inspiră întregul album. Nu a existat un bis aşa cum ar fi aşteptat publicul, însă fiecare poveste are un sfârşit, iar „Endless Forms Most Beautiful” a fost o poveste prea frumos spusă pentru a mai avea nevoie de vreun alt artificiu.
Concertului Nightwish de la Bucureşti nu i-a lipsit nimic. Publicul a fost fabulos, Arch Enemy şi Amorphis au dat tot ce-au avut mai bun, totul culminând cu reprezentaţia ireproşabilă a celor de la Nightwish. La succesul spectacolului au contribuit şi proiecţiile impresionante de pe ecranul gigant, ajutându-ne să pătrundem în universul Nightwish.
Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!
Nightwish e o trupă longevivă, care a demonstrat că poate trece şi peste o perioadă mai dificilă în cariera muzicală, iar concertul lor de la Romexpo a vorbit despre viaţă, ascensiune, moarte, teamă, iubire şi infinit. O aventură mult aşteptată, în care am explorat cu mintea tărâmurile zeilor şi am trezit parcă spiritele pământului. În acelaşi timp, concertul a arătat şi faptul că fanii muzicii rock formează o comunitate adevărată şi extrem de valoroasă, pe care tragedia din Colectiv nu a făcut decât să o consolideze şi mai mult.
1. Death of a King
2. Sacrifice
3. Hopeless Days
4. Bad Blood
5. The Smoke
6. Silver Bride
7. The Four Wise Ones
8. House of Sleep
1. Khaos Overture
2. Yesterday Is Dead and Gone
3. War Eternal
4. Ravenous
5. Stolen Life
6. You Will Know My Name
7. As the Pages Burn
8. Under Black Flags We March
9. Avalanche
10. No Gods, No Masters
11. Nemesis
12. Enter the Machine
1. Shudder Before the Beautiful
2. Yours Is an Empty Hope
3. Ever Dream
4. Wishmaster
5. My Walden
6. While Your Lips Are Still Red
7. Élan
8. Weak Fantasy (Preceded by a Dawkins’ narration)
9. 7 Days to the Wolves
10. Alpenglow
11. Storytime
12. I Want My Tears Back
13. Nemo
14. Stargazers
15. Ghost Love Score
16. Last Ride of the Day
17. The Greatest Show on Earth (Chapter I: Four Point Six; Chapter II: Life; Chapter III: The Toolmaker)
18. The Greatest Show on Earth (Chapter IV: The Understanding; Chapter V: Sea-Worn Driftwood)
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.