RECENZIE: Ólafur Arnalds, un artist complet, în concert la Bucureşti

Cu un concert parcă special gândit pentru un Bucureşti tomnatic, Ólafur Arnalds a adus cu el, tocmai din Islanda, sunetele ce l-au făcut cunoscut în lumea întreagă. Un spectacol simplu, fără nimic ce ar putea distrage atenţia de la ceea ce este cel mai important pentru artist: muzica.

Islandezul în vârstă de 27 de ani călătoreşte prin întreaga lume cu muzica sa, fiind acompaniat doar de vioară, violoncel şi, câteodată, o voce. Chiar dacă la prima vedere Ólafur Arnalds pare un artist interesant, poveştile şi momentele comice din timpul spectacolului ne-au făcut să ne dăm seama că este mult mai mult decât îl face să pară stilul muzical ales de acesta. Mai mult, artistul a reuşit să îşi intrige publicul făcând trecerea de la trupe de metal, al căror toboşar a fost, la muzica ambientală şi experimentală pe care o produce în prezent.

De la metal la Chopin

Primul detaliu al concertului lui Ólafur Arnalds de la Sala ArCuB, din seara de 21 noiembrie 2013, de care spectatorii s-au lovit a fost că artistul a insistat foarte mult ca oamenii să nu întârzie şi, o dată ajunşi în sală, să păstreze linişte şi să evite cât mai mult să îşi folosească telefoanele mobile (pozele cu flash ieşeau din orice discuţie). Nu era nici primul nici ultimul concert la care un artist să vrea să îşi impună anumite reguli, dar ulterior aveam să aflăm că rugăminţile acestuia aveau în vedere chiar experienţa spectatorului.

Mai departe, sala de spectacol, din punct de vedere vizual, a fost una foarte simplă, bucurându-se de puţină lumină doar artistul şi cei doi muzicieni ce îl acompaniau, Björk Oskarsdottir la vioară şi Hallgrímur Jónas Jensson la violoncel.

După sfertul academic în care spectatorii au avut timp să îşi găsească locurile în sala plină, concertul a început. De îndată ce artiştii au început să cânte, întreg publicul parcă a înţeles insistenţa artistului de a păstra liniştea în sală: muzica nu se auzea la volum maxim, ci la un nivel care să fie plăcut tuturor. Datorită liniştii complete, publicul parcă simţea fiecare atingere a pianului, rămânând atenţi până în ultimul moment în care arcuşurile se îndepărtau de corzile instrumentelor.

Deşi tipul de muzică abordat de compozitorul, multi-instrumentalistul şi producătorul islandez Ólafur Arnalds poate fi considerat de unii unul mai „serios”, artistul a demonstrat în micile sale intervenţii că are într-adevăr şi simţul umorului, împărtăşindu-le spectatorilor din experienţele sale din Estul Europei, dar şi puţinele cuvinte în limba română, unele dintre ele fiind chiar licenţioase.

Succes cu inspiraţie neobişnuită

Printre melodiile cântate în spectacolul de la Bucureşti au fost şi melodii de pe noul album, pe care artistul îl promovează în prezent, precum „We Too Shall Rest”, dar şi melodia „Old Skin” cântată alături de prietenul său, Arnór Dan.

Spre sfârşitul concertului, artistul a cântat piesa „Ljósið”, recunoscând că această melodie a fost compusă, în primă fază, pentru a fi folosită într-o reclamă ce promova căzi de baie, dar cum nu a fost acceptată pentru promo, Ólafur a lansat-o on-line, mulţi dintre fanii săi considerând-o foarte specială şi inspirată.

Ultima melodie a concertului a fost „Lag fyrir ömmu” („Song for Grandma”), artistul recunoscând faptul că bunica sa a fost cea care l-a făcut să treacă de la muzica rock, obligându-l să asculte Chopin, lucru care l-a determinat pe acesta să facă ceea ce face în prezent.