Orphaned Land şi prietenii lor au adus o parte din universul exotic al Orientului într-un concert memorabil, susţinut la The Silver Church Club din Bucureşti pe data de 9 decembrie 2011. Trupa israeliană a revenit în România pentru a patra oară, în cadrul turneului „The Tour to OR Shalem”, care promovează materialul „The Road To OR Shalom”.

Mişcări din dansuri orientale pe ritmuri rock

Seara a început în jurul orei 18:15, atunci când pe scenă a urcat prima trupă din deschidere, Artweg, din Franţa. Dacă la început au fost priviţi cu puţin scepticism, componenţa trupei arătând puţin neobişnuit pentru o trupă de hardcore, publicul i-a plăcut după prima piesă. Ritmurile puternice, versurile în limba franceză şi engleză s-au împletit în cântece ca „Scam„, „Dirty pictures” sau „N.W.D„. În timpul uneia dintre piese, lui Akonit şi Mugen – soliştii trupei, li s-au alăturat şi câţiva din membrii Orphaned Land.

Cea de-a doua trupă din deschidere, Arkan a adus pe scenă puţin din ritmurile şi dansurile orientale, prin Sarah Layssac, solista trupei. Frumoasa brunetă, de origine algeriană, îmbrăcată într-un costum tradiţional alb, a încântat publicul cu vocea ei puternică. Mişcările din dansurile orientale printre chitarele electrice s-au armonizat perfect cu ritmul în forţă al metalului. Trupa a cântat câteva piese, printre care „Origins„, „Inner slaves„, „Deus Vult” sau „Salam„. Nici Arkan nu a scăpat de glumele celor de la Orphaned Land. În mijlocul unei piese, câţiva dintre israelieni au intrat pe scenă cu prosoape şi farfurioare pline cu floricele şi alune pe care le-au îndesat în gura chitariştilor, în timp ce ei cântau. După ce i-au „hrănit”, au avut grijă să le şteargă transpiraţia de pe frunţi şi să-i aerisească puţin.

Membrii Orphaned Land s-au ţinut de glume

Ultima trupă din deschidere, Myrath a adus în club o doză din exotismul Tunisiei, ţara de origine. Publicul i-a primit cu mult entuziasm, dar şi cu preferinţe în ceea ce priveşte lista de piese interpretate. Iar Myrath i-a încântat cu ritmurile tradiţionale tunisiene, strecurate printre ritmuri metalice energizante. Nici aici nu au lipsit mişcările de dans oriental, oferite de solistul trupei şi de solista de la Arkan, care i s-a alăturat într-un duet.

De asemenea, nici Myrath nu a scăpat de glumele celor de la Orphaned Land: la finalul unei piese, unul din membrii Orphaned Land a apărut pe scenă cu un tub de fixativ, motivând că trebuie să refacă coafura solistului. Spre final, cei de la Orphaned Land au intrat din nou pe scenă, de data aceasta cu feţele acoperite şi dansând pe scenă cu manechine de plastic din recuzita clubului şi stative de microfon aduse din culise.

Împărţim cea mai bună religie din lume: religia heavy metal!

După atmosfera creată de trupele din deschidere, fanii i-au primit cu aplauze pe israelienii de la Orphaned Land. Solistul Kobi Farhi a apărut pe scenă îmbrăcat ca de fiecare dată, într-o cămaşă albă, lungă şi în picioarele goale. Au urmat aproape două ore de metal oriental pur, timp în care publicul a arătat cât de bine se simte.

Orphaned Land au trecut prin toată discografia lor şi au arătat frumuseţea îmbinării celor două genuri de muzică predominante în piesele lor. De la „Halo dies”  israelienii au trecut la „Birth of the Three„, „Barakah„, „A neverending way” şi „Sapari„. Celor de la Orphaned Land li s-au alăturat, pe rând, solista de la Arkan şi solistul trupei Myrath. Au urmat piese ca „Ocean land„, „Vayehi Or„, „El Meod Na’ Ala” şi „In thy never ending way„.

Uri Zelha – bass, Yossi Sassi Sa’aron – chitară, Matti Svatizky – chitară şi Matan Shmuely – baterie, au oferit clipe furtunoase de solo, au ţopăit pe scenă şi alături de Kobi Farhi, au oferit multă bună dispoziţie şi un mesaj pacifist. Solistul a ţinut să precizeze că turneul lor e primul turneu de metal oriental din istorie şi că toţi cei prezenţi împart cea mai buna religie din lume: religia heavy metal-ului.

Partea de bis a cuprins o singură piesă, „Norra el Norra„, care a fost cântată de Orphaned Land alături de toţi membrii celor trei trupe din deschidere. Finalul concertului a fost cu siguranţă unul plin de energie şi mişcare, dar mai ales de prietenie. Înainte de a pleca de pe scenă, solistul Orphaned Land le-a mulţumit celor prezenţi pentru tot şi a încheiat seara cu un „Shalom!” plin de căldură, adresat tuturor.

Evenimentul Orphaned Land din Bucureşti a fost o colaborare între Medien Events şi PromusicEvents (producător Nelu Brînduşan) şi susţinut de revista Maximum Rock

Galerie foto Orphaned Land

Foto: Anca Tudosă