RECENZIE: Pablo Francisco la Bucureşti, un spectacol răsunator (cu toţii ştim de ce)

Pablo Francisco a fost prezent pe 4 noiembrie 2013 la Sala Palatului din Bucureşti pentru a oferi celor peste 3000 de români prezenţi o porţie sănătoasă de umor american. Un stereotip spune că americanii sunt persoane gălăgioase şi expansive, iar umorul lui Pablo nu se abate de la această regulă, însă bine o face. Recunoscut deja ca un maestru al vocilor si al impersonărilor, Pablo a fost ţicnit, tare, buf, over-the-top, cum spun tot ei.

Teo şi Sean Savoy în deschidere la Pablo Francisco

În deschidera spectacolului, care a început în jurul orei 20:00, Teo Haha (Claudiu Teohari) a descleştat maxilarele cu o porţie ceva mai mică de glume, bine apreciate şi răsplătite cu râsete şi aplauze, chiar dacă umorul a fost cuminte, fără trimiteri prea indecente, căci aşa cum a spus, s-a abţinut, lăsându-l pe Pablo să fie maestru şi la acest capitol.

Printre poantele care merită amintite pentru că, într-adevăr, te fac să răzi chiar şi atunci când ţi le aminteşti, se numără Mircea Solcanu ca imagine la Nescafe 3 în 1 şi ultima răzvrătire împotriva sistemului: conserva de ton în raionul de electrocasnice.

După Teo a urmat Sean Savoy, partenerul de turneu al lui Pablo, în cadrul „Live and Kickin’ Tour”, o surpriză care nu poate fi caracterizată decât drept amuzantă. Umorul a fost bun şi capacitatea de improvizaţie la fel de apreciată.

Poantele au fost adaptate în funţie de loc şi nu au lipsit referirile la Ferentari sau la câinii vagabonzi. Un gest drăguţ a fost chiar metoda de a părăsi scena, la finalul întregului spectacol, când Sean s-a filmat cu întreaga sală în timp ce lăuda publicul pentru reacţiile apreciative.

Suntem cel mai frumos public din Europa

Da, ar trebui să ne simţim bine că înţelegem limba engleză şi umorul străin, dar deja ni s-a mai spus asta de către Eddie Izzard şi Dylan Moran. Pablo Francisco merge un pas mai departe şi ne spune că suntem cel mai frumos public din Europa şi că îi bătem pe elveţieni la capitolul receptivitate.

Glumele lui Pablo au curs lanţ pe voci şi tonalităţi diferite, acompaniate de o mimică surprinzătoare şi o agilitate ameţitoare. De la chelia lui Pablo s-a ajuns la muzica specifică celor cu sau fără păr, la muzica pe care nu ar trebui să o asculţi când faci sex, la muzica pe care ar trebui să o asculţi când faci sex, la muzica pe care o fac diferite celebrităţi când au orgasm, la muzica soul parodiată, la muzica tehno parodiată şi multe alte numere care implică muzică şi vocea versatilă a comicului american.

Dar cum vocea nu este totul, Pablo a reuşit să prindă publicul şi cu numere în tonalităţi mai joase – parodia maşinilor Smart merită văzută şi revăzută . Un alt număr surprinzător de simpatic a fost cel în care a imitat felul în care sună limba română, un adaos cu aer local pe lângă clasicile glume „sonore”, reproducerile vocilor lui Arnold Schwarzeneger, Chirs Rock, Ozzy Osbourne Elvis, Kenny Rogers şi alţii.

Spectacolul lui Pablo Francisco a fost cu siguranţă diferit faţă de cel al lui Eddie Izzard sau al lui Dylan Moran şi acest fapt ar trebui să ne bucure indiferent de tipul de umor pe care il preferam, pentru că în decursul unui singur an am avut parte de trei prezenţe complexe ale comediei internaţionale, fiecare având un farmec aparte ce trebuie neaparat savurat şi live.

La sfârşitul serii lumea a plecat încântată, iar cei de pe scenă au fost la fel de binedispuşi, doar au avut parte de cel mai frumos public din Europa.