Home » Recenzii » RECENZIE: Prima zi la Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival
Cel mai tare festival al anului, Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival, a început ieri in forţă. Deşi la prima vedere locaţia arăta ciudat, sunetul a fost impecabil, iar pentru că scena este destul de ridicată, cei din spate îşi pot vedea favoriţii fără probleme.
Primii care au urcat pe scena festivalului au fost, conform programului, israelienii de la Orphaned Land. Îmbrăcaţi un pic ciudat pentru un concert rock, solistul fiind îmbracat intr-un fel de cearceaf, trupa a reuşit să încălzească destul de bine atmosfera. Publicul i-a primit bine pe cei de la Orphaned Land şi au început zbanţuiala chiar dacă era abia ora 15:30.
O ora mai tarziu au urcat pe scenă Paradise Lost, care de asemenea au încins publicul ce devenea din ce în ce mai numeros. În afară câtorva probleme tehnice, aceştia au cântat foarte bine live. Au cântat piese celebre ca „Erased”, „Pity the Sadness”, „The Enemy”, „I remain” si „As I Die”, ultima piesă fiind dedicată celor de la Orphaned Land.
Vezi poze de la concertul Paradise Lost de la Tuborg Green Fest
Volbeat au inceput un pic country concertul… sau cel puţin aşa erau primele acorduri, dar în cele din urmă au revenit la heavy metal şi au sunat chiar bine. Un pic comerciali, danezii de la Volbeat au avut câteva melodii catchy care au prins la public.
Vezi poze de la concertul Voltbeat de la Tuborg Green Fest
Deşi trebuiau să fie capii de afiş ai serii, Manowar au cântat penultimii şi cam puţin după părerea mea. La fel de entuziaşti, zgomotoşi şi vorbăreţi de limba română ca şi anul trecut, Manowarii au oferit un show de excepţie pe scena Sonisphere Festival. Solistul trupei, Joey DeMaio, a vorbit în repetate randuri în limba română, lucru care pe mine personal m-a impersionat, mai ales pentru că nu citea după foaie.
Dupa celebrele glume „hello Budapest”, Manowar i-au dedicat piesa „Heaven and Hell”, regretatului Ronnie James Dio. Aceştia şi-au arătat indignarea pentru ca n-au fost lasaţi sa vândă albumul tribut „Magic – A Tribute to Ronnie James Dio” şi au împărţit câteva CD-uri prin public. Albumul se poate comanda de pe site-ul artistilor.
Timpul a trecut extrem de repede şi după ultima melodie din programul celor de la Manowar, „Black Wind Fire and Steel” s-a lasat liniştea la Romexpo. Sau cel puţin aşa ni s-a părut nouă, dupa explozia de decibeli transmisa de Manowar. Aceştia au promis că vor reveni în România, iar noi îi aşteptam cu braţele deschise.
Vezi poze din concertul Manowar de la Sonisphere Festival de la Bucureşti
Prima seară de la Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival s-a terminat cu concertul de două ore al celor de la Accept. Două ore în care am fost plimbaţi prin toată istoria rock-ului şi a heavy-metal-ului. Cu o istorie de peste 30 de ani, nemţii de la Accept au pregătit un show minuţios cu un spectacol de lumini frumos, coregrafii clasice (toţi membrii trupei stranşi într-un loc, cele trei chitarişti mişcându-se inainte şi inapoi la unison), aratând de ce varianta cu cinci membri în formaţie are întodeauna avantaje în cazul concertelor live şi se impune cel mai bine.
La un moment dat au cântat şi un pic de muzica clasică pe acorduri de heavy metal, „Bolero”-ul lui Ravel sau „Ciocarlia” auzindu-se într-un mare fel. După o ora jumate au ieşit de pe scena, în acordurile piesei „Burning”, dar s-au întors repede pentru două bis-uri de excepţie. 26 de melodii au cântat cei de la Accept, care şi-au încheiat reprezentaţia de la Sonisphere cu celebra lor melodie din 1984, „Balls to the Wall”.
Vezi poze cu trupa Accept în concert la Tuborg Green Fest
Asta a fost doar începutul, sau dacă vreţi încălzirea pentru următoarele două zile ale festivalului. Urmează să vedem pe scena Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival pe Anthrax, Megadeth, Slayer, Metallica, Alice in Chains, Anathema, Stone Sour şi ultimii dar nu cei din urma, Rammstein.
Foto: Petru Groza
Sursa Video: www.youtube.com
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.