Deşi au trecut doar doi ani de când Sting le cânta bucureştenilor melodiile sale alături de Orchestra Simfonică din Sofia în Piaţa Constituţiei, artistul a ales Capitala ca şi punct final al turneului său „Back to Bass”.

Început timid, dar intim

După deschiderea oferită foarte energic de artistul britanic James Walsh şi trupa fostului membru Genesis, Mike Rutheford, Mike &  The Mechanics, Sting şi-a făcut apariţia pe scenă foarte discret.

Mike & The Mechanics în deschiderea lui Sting - Foto: Cristian Albu / iConcert.ro
Mike & The Mechanics în deschiderea lui Sting – Foto: Cristian Albu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Cu puţin înainte de ora 21:00, ora la care era programat concertul, dintr-o dată s-a făcut auzită piesa „If I ever lose my faith in you”, iar publicul a reacţionat imediat la vederea artistului. Acompaniat de instrumentişti extrem de talentaţi, sunetul venit de pe scenă a fost unul impecabil încă din prima secundă de concert.

Desfăşurarea concertului a fost una foarte uşoară, fluidă, însă uşor mecanică. Este de înţeles că, fiind finalul de turneu, artiştii să îşi mai piardă din energie, însă cu toţii am apreciat încercările artistului de a comunica pe graiul nostru.

Sting la Bucureşti pe 31 iulie 2013 - Foto: Cristian Albu / iConcert.ro
Sting la Bucureşti pe 31 iulie 2013 – Foto: Cristian Albu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Când vine vorba de setlistul concertului, şansele să nu ştii măcar jumătate din hiturile cântate sunt destul de mici. Am avut parte de un cocktail de melodii liniştite şi melancolice, precum melodia trupei The Police „King of Pain” sau melodia „Roxanne”, balansate de piese mai energice precum „Message in a bottle”, „De Do Do Do, De Da Da Da”, „Englishman in New York” sau „Every little thing she does is magic”. Momentul cel mai „gălăgios” al concertului va rămâne momentul de pe melodia „Heavy cloud no rain”, când Sting a reuşit să facă întreg publicul să cânte alături de formaţia sa.

Spre finalul concertului, artistul a revenit cu „Desert Rose” şi „Every breath you take”, sfârşitul turneului „Back to Bass” fiind marcat de melodia „Fragile”, moment în care Sting a dat bass-ul pe o chitară clasică.

În ceea ce priveşte organizarea evenimentului, dat fiind faptul că a fost vorba de aceeaşi echipă care s-a ocupat şi de recentul festival Rock the City (Marcel Avram şi East European Events, în colaborare cu D&D East Entertainment), nu m-am putut abţine să nu fiu reticentă în ceea ce priveşte accesul, sonorizarea ori organizarea în general, însă, fiind un public mult mai restrâns, lucruri au mers destul de bine, ba chiar sonorizarea a fost foarte bună.

Heavy Cloud and… the rain

Momentul care va rămâne cu siguranţă în amintirea publicului va fi sincronizarea divină de care evenimentul a avut parte: la numai câteva minute după ce melodia „Fragile” a luat sfârşit, norii şi-au descărcat toată energia peste oamenii strânşi la Romexpo, şi, deşi ploaia prinsese un avânt destul de serios, publicul a plecat foarte împăcat şi încântat.