Home » Recenzii » RECENZIE: Taiko acompaniat de Orchestra Filarmonicii George Enescu
Muzica tradiţională japoneză şi cea românească: două genuri de muzică aparent paralele s-au întâlnit în concertul „Mari Întâlniri„, în seara de 20 octombrie 2010, la Sala Palatului în Bucureşti. Cel mai bun solist de tobe japoneze, Eitetsu Hayashi şi Orchestra Filarmonicii George Enescu dirijată de maestrul Horia Andreescu, au oferit sutelor de spectatori prezenţi un spectacol rar întâlnit.
Prima parte a concertului a cuprins opere ale unor mari compozitori români şi a altor compozitori inspiraţi de muzica tradiţională românească. Maestrul Horia Andreescu a povestit publicului mici istorii legate de lucrările muzicale interpretate, despre compozitori sau despre cum au fost create. Timp de o oră, publicul a ascultat „Rapsodia Română nr 1 în La Major” a lui George Enescu, fragmentele „Dansul voievodesei Lupu” şi „Dans Valah” din Codex Caioni, o selecţie a compozitorului Doru Popovici, „Balada pentru vioară şi orchestră” a lui Ciprian Porumbescu, cu participarea violonistei Simina Croitoru, „6 dansuri româneşti” de Béla Bartók, fragmente din „Suita Mihai Viteazul” de Tiberiu Olah, „Hora Staccato” de Grigoras Dinicu. La ora 20:00, Orchestra Filarmonicii George Enescu a luat o pauză de aproximativ 10 minute.
Cea de-a doua parte a concertului „Mari Întâlniri” a început cu o prezentare a tobei Wa-daiko, de către Horia Andreescu. Toba Wa-Daiko, realizată din lemn de ulm japonez şi piei naturale, special tratate, este instrumentul prin care Eitetsu Hayashi a revoluţionat Taiko – parte a ceremoniilor budiste şi shintoiste. Îmbrăcat într-un costum tradiţional japonez din in, Eitetsu Hayashi a interpretat „Hi-Ten-Yu„, compoziţie a lui Isao Matsushita. Traduse, cele trei semne japoneze înseamnă ”Zbor-Rai-Joacă”, un concert pentru tobe japoneze şi orchestră. După aceea au urmat piesele „Utage„-„Sărbătoare” şi „Taiko utsu kora„- „Copii percuţionişti”.
Eitetsu Hayashi a uimit publicul atunci când şi-a prezentat ultima piesă din acest concert, deoarece a vorbit doar în română. De asemenea, artistul i-a impresionat pe spectatori cu măiestria sa în arta percuţiei, dovedind multitudinea de sunete care pot fi create cu ajutorul tobelor japoneze. Trecerile de la un ritm alert la unul lent, cadenta furtunoasă, ca intr-o ploaie de vară, mişcările ritualice, toate astea au creat o atmosferă incitantă, acompaniată de minute bune de aplauze.
Concertul s-a sfârşit la ora 21:10, în aplauzele şi aclamările de „Bravo!” ale publicului. Surprins de durata aplauzelor, Eitetsu Hayashi a revenit de trei ori pe scenă, pentru a saluta publicul şi în semn de respect, a îngenunchiat pe scenă, în faţa acestuia.
Sâmbătă, 23 octombrie 2010, sibienii vor avea ocazia să ia parte la concertul „Mari Întâlniri”. Eitetsu Hayashi şi Orchestra Filarmonicii George Enescu dirijată de maestrul Horia Andreescu vor concerta la Sala Thalia din Sibiu începând cu ora 19:00.
Evenimentul a fost realizat cu sprijinul: Ambasadei Japoniei din România, „Tokio Metropolitan Government” şi „Japan Foundation”.
Foto: Iulian Chiculiţă
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.