Pe 3 octombrie 2012 Taxi a urcat pe scena Sălii Palatului din Bucureşti în primul său concert de anvergură care vine la 14 ani de la debutul trupei. Concertul de aproape trei ore a meritat însă din plin aşteptarea. Zeci de piese care de-a lungul timpului au cucerit inimile fanilor, invitaţi surpriză, acrobaţii şi efecte speciale au făcut din acest concert unul memorabil.

O combinaţie dulce-amăruie de romantism şi satiră, melancolie şi umor, cam aşa poate fi descrisă muzica celor de la Taxi. Iar concertul de la Sala Palatului a fost exact asta, o călătorie prin piesele pline de sensibilitate şi haz ale trupei în care emoţiile şi râsetele s-au alternat într-o ritm ameţitor.

„Criogenia salvează România”

În jur de 19:20 Sala Palatului era aproape plină, iar pe scena au urcat din public Răzvan şi Dani, al căror rol a fost să prezinte trupa. A fost suficient ca aceştia să spună „Taxi” şi uralele publicului cu greu au putut fi contenite. Pe scenă au apărut apoi unul câte unul membrii trupei: Vicky Sava (voce), Darius Neagu (tobe), Kerezsi Csongor (chitară bas), Cantemir Neacşu (chitară electrică), Mugurel Coman (clape), Dana Zamfirescu şi Daria Corbu (backing vocals). Pe ritmurile piesei „Criogenia salvează România” şi în aplauzele celor prezenţi pe scenă a apărut şi Dan Teodorescu, pregătit pentru o seară plină de surprize.

Au urmat rând pe rând piese pline de sensibilitate şi melodii pe care în sală răsuna un „zgomot ca la sfârşitul lumii” cum chiar Dan Teodorescu le-a numit. „Ai închis marea în ochi„, „Nu mai eşti” şi „Dor şi doare” au dat startul unei seri surprinzătoare.

Horia Brenciu şi Dan Teodorescu în duet

Primul invitat al serii a fost unul pe care Dan Teodorescu îl invidiază pentru „dex appeal” şi carismă: Horia Brenciu. Împreună au cântat piesa „My way” care dă numele spectacolului pe care Horia îl va susţine la sfârşitul lunii noiembrie pe aceeaşi scenă. Melodia a fost extrem de bine primită de public, Horia părăsind scena în aplauze pe ritmurile melodiei „Fac ce-mi spune inima” însoţit de cele două domnişoare din backing vocals. Dana şi Daria au revenit alături de colegii lor pentru o interpretare emoţionantă a piesei „Dragostea ca o pereche de pantofi„.

Seria invitaţilor a continuat cu Sergiu Boldor (vioară) şi Adrian Bolog (vioară) de la Ad-Hoc şi Violeta Dumitru (violoncel) de la trupa Passion. Alături de trupa Taxi aceştia au interpretat o variantă inedită şi plină de emoţie a piesei „Matematica imposibilă„. Surprizele nu s-au oprit aici. Câteva dintre piesele cele mai sensibile ale trupei au avut parte de o scenografie specială oferită de trupa Xtreme. Este vorba de „Stelele care cad„, „Prea sus” şi „Ea încă mă iubeşte” pe care acrobaţii au captat atenţia publicului.

După ce membrii trupei le-au povestit celor prezenţi de ale lor „Probleme de memorie„, din public a tâşnit Mihai Mărgineanu, „căutându-l” pe Horia Brenciu. Au încercat să cânte împreună „Cele 2 cuvinte”, dar nu au reuşit pentru că Mihai modifica versurile, s-au hotărât să interpreteze „Mă iubeşte femeile„. Mihai s-a îndreptat spre culise, iar trupa şi-a continuat concertul cu piesa „Oamenii politici„. Miile de fani prezenţi au fost mai mult decât fericiţi să cânte alături de trupă versul „Oamenii politici fac„, publicul strigând din ce în ce mai tare „FAC” (care sună la fel ca un cuvânt extrem de utilizat din limba engleză) după ce Dan spunea „Oamenii politici”.

Dan Teodorescu în genunchi în faţa fanilor

Concertul părea să se termine cu „Ea încă mă iubeşte„, însă aplauzele publicului l-au convins pe Dan să revină pe scenă. Extrem de emoţionat acesta s-a aşezat în genunchi în centrul scenei şi le-a mulţumit fanilor pentru prezenţă, povestindu-le cât de importantă este seara aceea pentru trupa Taxi. A urmat mai bine de o oră de bis ce a debutat cu Dan şi a lui chitară pe piesa „Nu sunt ipohondru„.

Mult aşteptatul moment al „Trilogiei celor 2 cuvinte” a început cu „Cele 2 cuvinte” şi a continuat cu prezentarea noului producător al trupei, Andrei cunoscut publicului ca Smiley. Acesta a fost învăţat de Dan cum să interpreteze piesa „NonStop” astfel încât să atragă atenţia spectatorilor. La finalul piesei Dan cânta deja din spatele scenei, iar atenţia publicului era pe artistul „aflat la început de drum”, Smiley. Pentru „Eşti iubibilă” alături de Taxi pe scenă au urcat cei de la Crispus, care s-au jucat necontentit cu flăcările în aplauzele publicului.

Bis cu 12 piese la primul concert Taxi la Sala Palatului

Trupa a revenit pe scenă pentru un al doilea bis, Dan fiind surprins de prezenţa agenţilor de pază în jurul scenei şi rugându-i pe aceştia să meargă pe margine. „Gelozia„, „Vreau să rămân în şosete” (cover „You Can Leave Your Hat On”) şi „Jumătatea mea” au fost piesele pe care membrii trupei şi-au luat rămas bun, însă nu pentru mult timp pentru că publicul nu s-a lăsat convins să plece. Au continuat cu piesele „Comunitaru’„, „Give Me One Reason” (cântată doar de fete), „Strada mea” (piesă aleasă de public) şi „Dramă în Vamă„.

Experienţa bogată a grupului nu i-a ferit pe cei de pe scenă de emoţiile unui concert de asemenea anvergură, iar momentele în care miile de fani nu se opreau din aplaudat i-au copleşit cu siguranţă. Dacă pe toată perioada bisului Dan Teodorescu a părut să prindă aripi, alergând dintr-o parte în alta a scenei, sărind şi dansând, la final a declarat sincer şi emoţionat: „Nu ştiu ce să vă mai zic„. Seara s-a încheiat cu „Cele 2 cuvinte” cântată alături de toţi copii din sală care au dat buzna pe scenă după ce Dan le promisese autografe în culise.

Vezi galeria foto a concertului Taxi!

Trupele de valoare îşi câştigă fanii cu piese bune, îi păstrează şi îi înmulţesc prin compoziţii noi şi show-uri live foarte bune şi devin nemuritoare prin amprenta muzicală pe care o lasă. Taxi a dovedit pe 3 octombrie că talentul, efortul, bucuria cu care îşi compun muzica şi dragostea pe care o au pentru fanii lor i-a transformat în cei 14 ani de activitate într-una dintre cele mai valoroase trupe ale pop-rock-ului românesc.

Setlist Taxi: „Criogenia salvează România”, „Ai închis marea în ochi”, „Nu mai eşti”, „Dor şi doare”, „Îmi iubesc nevasta”, „Stelele care cad”, „Un sfârşit e un  nou început”, „My Way”, „Dragostea ca o pereche de pantofi”, „E criză”, „Te caut în toate femeile”, „Citez din Tupac”, „Matematica imposibilă”, „Karma, Zen şi Feng Shui”, „Prea sus”, „Probleme de memorie”, „Mă iubeşte femeile”, „Oamenii politici”, „Ea încă mă iubeşte”, „Nu sunt ipohondru”, „Cele 2 cuvinte”, „NonStop”, „Eşti iubibilă”, „Gelozie”, „Vreau să rămân în şosete”, „Jumătatea mea”, „Comunitaru'”, „Give Me One Reason”, „Strada mea”, „Dramă în Vamă”, „Cele 2 cuvinte”