Trupa The Dire Straits Experience a susţinut un concert memorabil la Sala Palatului din Bucureşti, în seara de 20 martie 2016. Ritmurile muzicii Dire Straits au purtat publicul înapoi în timp, într-o atmosferă nostalgică şi plină de farmec. 

Există artişti care reuşesc să ducă mai departe legenda unei formaţii, chiar şi după ce formula de succes a membrilor ei se destramă. The Dire Straits Experience este un asemenea exemplu – o parte dintre membrii Dire Straits reuşesc să aducă pe scenă magia cântecelor din trecut, cu un nou suflu, dar apreciate în continuare de fanii trupei. Numit iniţial The Straits, transformat în The Dire Straits Experience, proiectul iniţiat de trei dintre foştii membri Dire Straits a fost readus pe scena Sălii Palatului din Bucureşti.

The Dire Straits Experience în concert la Bucureşti - Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro
The Dire Straits Experience în concert la Bucureşti – Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Timp de două ore, Chris White (saxofon, flaut, percuţie, backing vocals) alături de Chris Whitten, toboşarul din ultimul turneu Dire Straits dintre anii 1991-1992, Paddy Milner (pian, orgă, backing vocals), Terence Reise (voce, chitară), Tim Walters (chitară, voce), Richard Cottle (pian, orgă) şi Michael Féat (chitară bas, backing vocals) au purtat publicul într-o călătorie muzicală, înapoi în perioada Dire Straits.

Cei care nu au ascultat până acum muzica lor au rămas surprinşi de asemănarea vocală dintre Terence Reise şi fondatorul Dire Straits, Mark Knopfler. Iar această asemănare a contribuit şi mai mult la reconstituirea muzicii Dire Straits în timpul concertului.

Romantism, energie şi rock’n’roll

Seara a început pe ritmurile pieselor „Telegraph Road”, „Walk Of Life” şi „Romeo And Juliet”, melodii ce au făcut publicul să intre rapid în atmosfera Dire Straits. Cu instrumentele bine strunite şi mişcându-se pe alocuri în ritmul pieselor, (cu excepţia basistului Michael Féat, care a dansat pe durata întregului show), membrii formaţiei au redat o parte din atmosfera vechilor concerte Dire Straits.

The Dire Straits Experience în concert la Bucureşti - Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro
The Dire Straits Experience în concert la Bucureşti – Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Repertoriul a continuat cu piese ca „Tunnel Of Love”, „Your Latest Trick”, „The Man’s Too Strong” şi „Private Investigations” – un cântec îndelung aplaudat de public. A urmat un moment special, când, cu excepţia solistului, toţi ceilalţi membri ai trupei au părăsit scena, iar Reise a continuat să cânte singur piesa „Communiqué”. Au urmat „Down To The Waterline”, „Lady Writer”, „Two Young Lovers” şi „On Every Stret”.

„Brothers In Arms” a fost piesa care a început şi s-a încheiat cu un ropot de aplauze din public. Un cântec care, deşi compus cu peste 20 de ani în urmă, este actual şi în zilele noastre, tema războiului fiind încă prezentă. Toate cântecele Dire Straits transmit emoţii, dar, cumva, acest cântec are o emoţie aparte.

Seara s-ar fi încheiat cu „Sultans Of Swing”, dar finalul a venit o dată cu partea de bis, când s-au cântat „Money For Nothing” şi „Going Home: Theme from Local Hero”, cu mulţumiri către creativitatea şi măiestria lui Mark Knopfler, cel fără de care azi nu am fi vorbit de Dire Straits.

The Dire Straits Experience în concert la Bucureşti - Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro
The Dire Straits Experience în concert la Bucureşti – Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Membrii The Dire Straits Experience au încheiat concertul cu promisiunea unei noi reveniri în România, dar şi cu mulţumiri adresate publicului, cu menţiunea „Noi nu am fi fost aici, pe scenă, dacă voi nu eraţi acolo, în public. Aşa că vă mulţumim pentru asta!”.

Concertul The Dire Straits Experience de la Sala Palatului din Bucureşti a fost organizat de Phoenix Entertainment.