Pătrunderea în linişte – Avishai Cohen pe scena Sălii Radio din Bucureşti (FOTO)

Trompetistul israelian Avishai Cohen a urcat pe scena Sălii Radio din Bucureşti, în seara de marţi, 15 noiembrie 2016, pentru un concert care a făcut parte din turneul de promovare al celui mai recent album al său, „Into the Silence”. Concertul s-a desfăşurat în cadrul seriei Jazz Syndicate Live Sessions. Muzicianul a fost însoţit de cvartetul său, compus din pianistul Yonathan Avishai, basistul Yoni Zelnik şi toboşarul Johnathan Blake, cei patru dăruind – prin virtuozitatea cu care extrag sunete din alămuri, corzi şi cutii de rezonanţă – experienţa unei ieşiri din timp şi a unei pătrunderi în linişte.

Întotdeauna e greu să scrii despre jazz. În general muzica nu se lasă prinsă fidel în altă notaţie decât cea de pe portativ, pentru că duratele, înălţimile, nuanţele şi pauzele ei nu pot fi pe deplin încastrate în litere şi cuvinte. Însă jazzul e cu atât mai greu de prins în vorbe cu cât improvizaţia care îl aşterne pe aer îl face năvalnic, imprevizibil, cu volute, durate, timbre şi tonalităţi care se amestecă difuz în clipa prezentă, curg şi trec din unele în celelalte până ating perfecţiunea alchimică a unei substanţe comune. Aşa că ce rămâne din trecerea de la jazz la cuvinte e doar starea.

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Semiobscuritate. O scenă în formă de semicerc, prinsă într-un con luminos, care atinge sala ca un fel de linie a ţărmului. Şi liniştea unui public select, nu foarte numeros, ca la acele concerte care nu se ţin cu casa închisă, dar la care auditoriul ştie să asculte. Şi mai ştie şi cât de mult înseamnă tăcerea. Instrumentele aşezate într-o scenografie discretă, cu umbre moi şi puncte de lumină, sunt ca nişte carcase scânteietoare care poartă promisiunea sunetelor ce stau să iasă din ele. În această atmosferă de aşteptare distilată, Avishai Cohen pătrunde în scenă – o siluetă subţire, tăcută, cu pas legănător, completată în mod organic de trompeta cu care preschimbă aerul în muzică încă din 1988.

The New York Times îl aşeza acum ceva vreme pe Avishai Cohen în descendenţa artistică lui Miles Dives, pentru că e capabil, ca şi acela, să facă din trompetă un vehicul pentru rostirea celor mai acute simţiri umane. Cu siguranţă, lumile afective pe care Cohen le explorează şi le redă prin sonorităţile instrumentului său sunt abisale. Totuşi, „Into the Silence” oferă urechii şi afectului ceva mai mult decât această regăsire a tânjirilor personale: o stare de linişte. Cu atât mai inedită şi mai dificil de atins cu cât ne vine pe calea muzicii. Cu atât mai complexă cu cât nu este omogenă, ci se face simţită ca o trecere, ca un urcuş spre ceva înalt şi pur pe care pentru a-l atinge, treci prin mai multe cercuri.

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Paradoxal, însă impecabil stăpânită în teritoriul unic şi evanescent al clipei, liniştea ne vine de la Avishai Cohen pe calea ţipetelor de trompetă, a zdrobirilor materiei metalice a percuţiei, a joaselor şoapte tandre ale contrabasului, a lovirilor în combinaţii inepuizabile ale clapelor.

Fiecare dintre muzicieni intră într-o simbioză cu propriul instrument până la o stare de extaz, până la transa în care cuvintele se suprimă. Vizual, asistăm la îmbrăţişări depline între muzician şi instrument, la explorările cele mai concrete ale vintrelor de alamă şi ale posibilităţilor acustice ale materiei. Afectiv, ne aflăm în creuzetul unei Quiescence – după titlul uneia dintre melodiile intepretate în concert – o esenţă de linişte trecută prin multiple distilări până la starea de transfigurare. Dar, cu toate că virtuozitatea atinge la Avishai Cohen zonele cele mai înalte, nimic din posturile şi atitudinea muzicienilor pe scenă nu frizează dezlănţuiri sau pierderi de control. Prezenţa lor fizică este mai curând discretă: la fel ca muzica – e stăpânită, la fel ca muzica – pare să vină mai curând din acea stare de linişte spre care urcă şi pe care o atinge.

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Cvartetul funcţionează ca un tot organic în care fiecare sonoritate depinde de celelalte trei pentru a se împlini. Însă, în momente anume, fiecare ştie să se retragă în penumbră şi linişte pentru a face loc uneia dintre ele să se desfăşoare paroxistic, la scenă deschisă, ca de pildă momentul toboşarului Johnathan Blake, pe care Avishai Cohen l-a urmărit într-o tăcută aşteptare, retras cu trompeta la piept într-un colţ de scenă.

Privind şi ascultând cvartetul în desfăşurarea lui suplă, ai sentimentul că priveşti şi asculţi o mostră de eleganţă şi rafinament în care înaintările şi retragerile, plinurile şi golurile au fiecare locul lor precis, subtil stăpânit în alchimia spectacolului. Cei care s-au îndurat să iasă din casă marţi seara – după cum i-a numit Avishai Cohen pe ascultători în mulţumirile de la sfârşitul concertului – au primit în dar, pe calea jazzului, starea unei alunecări, ca printr-o cochilie, dinspre muzică spre linişte.