Home » Recenzii » RECENZIE: Caro Emerald la Sala Palatului – un concert ca o vară tropicală (FOTO)
Într-o seară în care gerul a pus stăpânire pe Capitală, Caro Emerald ne-a adus un strop de căldură prin concertul pe care l-a susţinut la Sala Palatului, pe 28 februarie 2018. Aflată pentru a doua oară în România, artista şi-a întâmpinat fanii cu mult entuziasm şi cu multă poftă de dans. Concertul a făcut parte din turneul de promovare al celui mai recent album, „Emerald Island”, iar în deschidere a cântat Irina Rimes.
Seara a debutat cu câteva piese interpretate de către Irina Rimes, aleasă de Caro Emerald să cânte în deschidere. Cu aceeaşi candoare cu care şi-a vrăjit fanii, artista a cântat unele dintre cele mai cunoscute piese ale sale şi şi-a pus în valoare minunatele calităţi vocale. Printre piesele cântate de Irina Rimes s-au aflat „Bandana”, „Bolnavi amândoi” şi „Cosmos”. Prestaţia cântăreţei a fost foarte bine primită de public, drept pentru care a fost aplaudată puternic de cei din sală.
Urmăreşte mai multe poze în galeria foto de la concert!
Caro Emerald a urcat pe scenă în aplauzele fanilor care au aşteptat-o cu sufletul la gură şi a deschis concertul cu piesa „Riviera Life”, menită să ne introducă deja în atmosfera de vacanţă de vară pe care urma să o simţim pe tot parcursul serii. Piesa ar putea fi numită cu uşurinţă imnul vacanţei, deoarece te seduce iremediabil cu energia pozitivă specifică zilelor călduroase de vară. Caro Emerald ne-a adus în dar de Mărţişor o vară aproape de ocean, în contrast total cu vremea de afară. Ne-am desprins de lume şi ne-a purtat într-o călătorie spre insula ei de smarald, unde muzica bună, prietenii şi buna dispoziţie sunt nelipsite.
„Back It Up”, single-ul de debut al lui Caro Emerlad, şi „Tangled Up” au smuls şi mai multe aplauze din partea fanilor graţie ritmurilor de electro swing, jazz şi beat-urilor pline de magnetism. Vocea graţioasă a artistei, interpretarea live ireproşabilă şi talentul său de a readuce în actualitate stilul muzical al anilor ’40-’50 au cucerit publicul, astfel că mulţi dintre cei aflaţi în sală s-au ridicat rând pe rând de pe scaune şi au început să danseze cu însufleţire.
Urmăreşte mai multe poze în galeria foto de la concert!
Concertul a continuat în acelaşi stil retro cu piesa „Maestro”, pe care Caro Emerald le-a dedicat-o tuturor femeilor de Mărţişor, referindu-se la pasiunea femeilor pentru rochii şi la extravaganţa la care multe femei visează. A urmat „Stuck”, piesa al cărei ritm extrem de dansant contrastează versurile care vorbesc despre o iubire neîmpărtăşită, iar „Dr. Wanna Do” ne-a fermecat cu acordurile subtile de jazz şi cu povestea înfiripării unei atracţii irezistibile.
Şi pentru că ne aflam pe o insulă de smarald, „Tahitian Flies” şi „Tahitian Skies” au fost ingredientele perfecte pentru conturarea unei atmosfere magice, tropicale. A fost un moment ca o gură de aer proaspăt, încărcat de exotism, senzualitate, mister şi cu o notă de dramatism.
Urmăreşte mai multe poze în galeria foto de la concert!
„Quicksand”, o piesă foarte fresh şi plăcută, a ridicat şi mai multi fani în picioare pentru dans, iar piesa instrumentală „Caravan” a făcut trecerea la atmosfera specifică cluburilor în stil vintage, cu muzică bună şi în care poţi să dansezi nestingherit. Caro Emerald a insistat ca toată sala să se ridice şi să danseze pe ultimele piese din setlist, „Just One Dance”, „Liquid Lunch” şi „That Man”, iar fanii au fost încântaţi să îi urmeze indicaţiile.
Concertul s-a încheiat cu un bis memorabil, toată sala a dansat cu mult entuziasm până când Caro Emerald şi-a luat rămas-bun, impresionată de căldura cu care au primit-o oamenii. Spectacolul de la Sala Palatului a fost o adevarată sursă de prospeţime muzicală, artista reuşind să îşi seducă fanii cu vocea ei care are puterea de a te transporta în timp cu câteva decenii şi cu piesele retro de un farmec aparte.
Urmăreşte mai multe poze în galeria foto de la concert!
Bis:
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.