Cele mai frumoase balade scrise de membrii trupei Holograf, dar şi toate sentimentele nescrise şi nespuse de-a lungul celor 40 de ani de carieră, au fost puse în valoare într-un concert special de Ziua Îndrăgostiţilor. Holograf a revenit pe scena Sălii Palatului, pe 14 februarie 2018, pentru a susţine un nou spectacol emoţionant, dedicat celor peste 4000 de suflete adunate la un loc pentru a sărbători iubirea.

Într-o atmosferă caldă şi primitoare, trupa Holograf şi-a întâmpinat publicul cu un mesaj care rula pe ecranul mare de pe scenă şi care a fost rezumat printr-o singură propoziţie rostită de Dan Bittman, chiar înainte de prima piesă: „Povestea ta a ajuns şi povestea mea, iar poveştiile noastre au ajuns şi poveştiile voastre”. Cu o energie debordantă şi o atitudine pozitivă, solistul trupei a început concertul cu o întrebare tematică, adresată tuturor pe note muzicale: „De câte ori să te iubesc?”.

Dan Bittman, solistul trupei Holograf – Foto: Cristina Ionescu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

„Sala Palatului este o oază de normalitate într-o Românie nebună de tot”, au fost cuvintele rostite cu sinceritate de Dan Bittman imediat după prima piesă, care au lăsat cu siguranţă loc de interpretare pentru fiecare spectator în parte. Spectacolul a continuat pe ritmurile necunoscute ale unor piese mai vechi, foarte rar cântate în concertele Holograf, precum „Taina mea” şi „Nu era”. De asemenea, membrii trupei au ales să interpreteze şi coloana sonoră a filmului „Orient Express”, „Fără ea”, care „nu s-a mai auzit demult într-o variantă live”, după cum a declarat Dan Bittman.

Cu acelaşi spirit cuceritor, solistul formaţiei le-a oferit cea mai frumoasă dedicaţie tuturor doamnelor şi domnişoarelor: „Eşti aşa frumoasă”. Declaraţia a fost completată şi de următoarea piesă, „Şi dragostea mea”, unde trupa a fost acompaniată de saxofonista Doina Spătaru.

Doina Spătaru şi Adrian Naidin, printre invitaţii concertului – Foto: Cristina Ionescu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

În continuare, spectatorii au fost invitaţi să îşi deschidă inima şi să îşi mărturisească sentimentele prin versurile piesei „Dacă noi ne iubim”. Printre aceştia se număra şi un copil, care se plimba dintr-o parte în alta pe culoarul din faţa scenei , fiind captivat de spectacol. „Se pare că am un prieten aici. Cred că vrea să îmi ia locul”, a remarcat Dan Bittman, admirând jovialitatea, dar şi inocenţa copilului.

Imnurile serii, cântate la unison cu publicul, au fost „Şi băieţii plâng câteodată”, „Cât de departe” şi „Primăvara începe cu tine”, unde atât doamnele, cât şi domnii din sală au avut cuvânt de spus şi un rol important, distribuit chiar de cântăreţ.

Trupa Holograf în concert la Sala Palatului – Foto: Cristina Ionescu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

De asemenea, publicul a reacţionat pozitiv, atunci când pe scenă a fost invitat Adrian Naidin, un prieten bun al formaţiei, care nu lipseşte niciodată de la concertele Holograf. Însoţit de magicul său violoncel, Naidin a contribuit la creearea celor mai frumoase şi emoţionante momente din concert, intepretând baladele Holograf. „Doar o viaţă nu-mi ajunge să iubesc”, „Inima mea nu e întreagă dacă nu eşti tu”, „Mama” şi „Ochii tăi” au revelat pe rând diferitele feluri de iubire pe care le trăieşte fiecare: cea de mamă, de copii şi cea pentru persona iubită.

În ultima parte a show-ului, Holograf a redat pe ritmuri pop-rock povestea de iubire dintre Romeo şi Julieta şi a îndemnat publicul să strige în cor: „Vreau o minune”. De asemenea, Dan Bittman a mărturisit că trupa împlineşte 40 de ani de activitate şi pentru această ocazie se pregătesc numeroase surprize. Show-ul s-a încheiat cu celebrele hituri „Să nu-mi iei niciodată dragostea” şi „Ţi-am dat un inel”, pe care băieţii şi-au luat la revedere de la public, dar doar pentru câteva minute.

Trupa Holograf la finalul concertului „Best Ballads” – Foto: Cristina Ionescu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

În aplauzele spectatorilor, trupa a revenit pe scenă pentru a cânta o piesă etalon: „Dincolo de nori”, melodie cu care Dan Bittman a reprezentat România la Eurovision în 1994. Totodată, Holograf a dorit să prezinte la final realitatea tristă în care trăim cu piesa „Banii vorbesc”, transmiţând un mesaj dur, dar adevărat: „Viaţa e o junglă, vrei nu vrei”.

„Să ştiţi că suntem de 40 de ani alături de voi! Au trecut în astea două ore”, au fost cuvintele solistului care au încheiat spectacolul, în timp ce toţi membrii trupei au părăsit pe rând scena.