Home » Recenzii » RECENZIE: Scorpions – legendele rock au revenit la Bucureşti (FOTO)
Legendara trupă Scorpions a revenit în Bucureşti cu un nou spectacol remarcabil, de această dată în cadrul turneului „Crazy World”. Peste 5000 de spectatori i-au aplaudat pe veteranii rock-ului la Romexpo, în seara de 12 iunie 2018.
Porţile s-au deschis la ora 17:00 şi în ciuda căldurii toride, foarte mulţi fani au fost prezenţi şi dornici să ocupe un loc cât mai bun în faţa scenei. Prima trupă care i-a întâmpinat pe fani a fost Salamandra, urmată la scurt timp de Compact B, cu Leo Iorga invitat special.
Compact B a readus aminte celor prezenţi versurile unora dintre cele mai cunoscute piese din repertoriul Compact şi nu numai. Dintre melodiile interpretate nu au lipsit „Trenul pierdut”, „Pseudofabula”, „Mă voi întoarce”, „Singur te caut în noapte”, „Să te gândeşti la mine” şi „Cine eşti tu oare?”. În ciuda cârjei care îl ajuta să meargă, Leo Iorga a fost plin de energie şi pus pe glume, iar apariţia lui a fost aplaudată de publicul prezent la Romexpo.
Urmăreşte mai multe poze în galeria foto de la concert!
După partea de încălzire cu trupele autohtone, tot mai mulţi spectatori au început să se adune în zonele din faţa scenei, aşteptând intrarea celor de la Scorpions. Show-ul s-a dezlănţuit de la ora 21:00, când pe ecranele de pe scenă şi din apropiere, au apărut primele imagini din producţia video marca „Crazy World Tour”.
„Going Out With A Bang”, „Make It Real” şi „Is There Anybody There?” au fost piesele de început ale show-ului marca Scorpions. Mai ridaţi, dar cu la fel de multă energie şi pasiune pentru muzica lor, membrii Scorpions nu au dezamăgit nici de această dată. Mulţi dintre fani au pierdut poate numărul concertelor pe care Scorpions le-a susţinut de-a lungul timpului în România, dar de fiecare dată a rămas impresia că asişti pentru prima dată la concertul lor.
Urmăreşte mai multe poze în galeria foto de la concert!
Doar accentul şi vocabularul solistului Klaus Meine s-au îmbunătăţit, după cum s-a auzit în timpul pauzelor dintre piese, când solistul i-a salutat în română pe cei prezenţi. Poate în asta constă şi o parte din profesionalismul lor – indiferent de câte ori repetă acelaşi show nu arată că s-ar plictisi să le cânte oamenilor veniţi să-i asculte.
Cu toate acestea, ceva a fost diferit în componenţa Scorpions – de această dată la tobe nu a mai bătut James Kottak, ci Mikkey Dee, cunoscut fanilor ca bateristul de la Motörhead. Iar în lista de cântece cei de la Scorpions au inclus şi un cover Motörhead, în memoria solistului Lemmy Kilmister, piesa „Overkill”. Momentul de tribut a fost apreciat de cunoscători, dar i-a derutat pe cei neobişnuiţi, mai ales că nici vocea lui Klaus Meine nu este potrivită pentru acest stil.
Urmăreşte mai multe poze în galeria foto de la concert!
Fanii Scorpions s-au bucurat de celeberele „Wind Of Change”, „The Zoo”, „Send Me An Angel”, „Tease Me, Please Me” sau „Big City Nights”. Nu s-a renunţat nici la momentele de drum solo, Mikkey Dee fiind la înălţime, la propriu şi la figurat. Chiar dacă în 2011 au susţinut două concrete de retragere în România, trupa a revenit în 2013 şi 2016, iar asta nu a supărat cu siguranţă pe nimeni.
Partea de bis a fost la fel de energică ca restul concertului, Klaus Meine cântând cu tricolorul pe umeri piesele „Still Loving You” şi „Rock You Like A Hurricane”. Show-ul s-a încheiat în aplauzele publicului şi cu promisiunea trupei de a reveni într-un nou concert. Iar la cât de bine par să se menţină, e foarte probabil ca în curând să avem parte de un nou show marca Scorpions.
Concertul Scorpions de la Bucureşti a fost organizat de Events.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.