Home » Bilete » Evenimente » Red Bull Dance Your Style la Circul Metropolitan București
Joi, 5 octombrie 2023, începând cu ora 18:00, Red Bull Dance Your Style revine la Circul Metropolitan București, cu cea de-a treia ediție a uneia dintre cele mai cunoscute competiții de street-dance la nivel internațional. În vederea stabilirii celui mai bun dansator de street-dance din România, Red Bull Dance Your Style va pune față în față 16 dintre cei mai spectaculoși dansatori, coregrafi și profesori de dans din țară, urmând ca publicul să desemneze câștigătorul.
Cei mai buni dansatori din aproape un sfert dintre țările lumii vor avea șansa de a concura în marea finală, care se va ține la Frankfurt, la finalul anului. Evenimentul de la București va fi moderat de Shurubel (MC), care va fi însoțit de ZDA (DJ).
În cadrul celei de-a treia ediții a competiției Red Bull Dance Your Style, cei mai talentați și creativi dansatori locali își vor etala cele mai bune mișcări de street-dance, în stiluri și abordări diferite, de la Hip-Hop la Popping, Waacking, Afro, Vogue, Electro Dance și Dancehall. Competiția se va desfășura sub forma a 15 battle-uri 1 la 1, în care concurenților li se va atribui câte o culoare, roșu sau albastru, iar publicul are datoria să-l voteze pe cel care-i cucerește inima folosind brățara led primită la intrare. Fără juriu profesionist, coregrafii planificate sau repetiții, Red Bull Dance Your Style este despre cum îmbrățișezi momentul. E improvizație 100%, unde DJ-ul și audiența joacă un rol crucial.
Concurenții Red Bull Dance Your Style de anul acesta au impresionat de-a lungul timpului, dansând în zeci de competiții locale și internaționale, unde au primit premii peste premii, au predat sute de workshop-uri în Romania și nu numai, s-au făcut remarcați pe micul ecran sau în sălile de spectacol. Aceștia sunt:
Shurubel, MC-ul evenimentului, crede că un rol important în câștigarea premiului îl joacă amprenta personală a fiecărui dansator în parte și că aceasta va face departajarea între concurenți:
„Cine vrea să câștige trebuie să impresioneze publicul, iar din ce am observat eu, publicului îi place să vadă multă personalitate. Doar cineva care știe foarte bine regulile dansului își permite să le încalce fix atât cât trebuie. Cred că acolo se joacă totul, în mintea lor, în mentalitatea cu care intră fiecare în arenă. Dacă rămân focusați, livrează. Am crescut în comunitatea asta încă de când eram în liceu și mergeam la battle-uri 1 vs 1 unde eram 50 de oameni în public. Apoi, în facultate, am început să le prezint și eram 100 de oameni în sală. În momentul ăsta, fanii sunt de ordinul miilor și s-a văzut la ediția trecută. E o comunitate plină de viață, care respiră dans, iar concursurile ca Red Bull Dance Your Style sunt gura de aer de care au nevoie ca să își ducă pasiunea mai departe.” (Shurubel, MC)
În ceea ce privește inovația de anul acesta, ZDA e de părere că ediția cu numărul 3 va include elemente dintre cele mai diverse, iar dansatorii nu se vor sfii să își arate calitățile pe stiluri noi de muzică:
„Înainte să descopăr că îmi place să cânt, am făcut dansuri moderne. Apoi, am dansat în multe alte contexte datorită proiectelor la care am participat. Înainte, știu că se dansa mult pe hip-hop la battle-uri. Acum, ceva îmi spune că vor primi cu urechile deschise de toate. Am observat o evoluție și o deschidere din ce în ce mai mare în rândul dansatorilor și cred că le-ar plăcea să danseze și pe UK Garage, 2step, Afrobeats, Funk, orice. Cui nu îi plac elementele-surpriză? Eu zic că o să aliniem planetele, nu așteptările.” (ZDA, DJ)
Red Bull Dance Your Style a devenit un megashow internațional, care i-a adus în lumina reflectoarelor pe unii dintre cei mai buni dansatori de street dance din întreaga lume încă de la prima ediție, ce a avut loc în 2018. De la 14 țări și 29 de evenimente în primul sezon, calificările s-au extins semnificativ, acum desfășurându-se în peste 46 de țări, cu 160 de evenimente în întreaga lume. Ca și în anii precedenți, după alegerea câștigătorilor din fiecare țară, lupta pentru titlul de campion mondial se desfășoară la scenă deschisă – în acest sezon, la Festhalle Frankfurt, Germania, pe 4 noiembrie 2023.
În România, povestea Red Bull Dance Your Style a început în 2021, cu un show extraordinar la Teatrul de Vară Herăstrău: 1.000 de spectatori energici, 16 dansatori de excepție, 15 dueluri electrizante, 3 ore de aplauze prelungite. Atunci, Alexandra Barac a.k.a Sătănel a reușit să câștige fără drept de apel inimile publicului. În 2022, Impulse a fost încununat regele ringului de dans într-un show ținut cu casa închisă la Circul Metropolitan București, în fața a 1500 de persoane.
Biletele pentru Red Bull Dance Your Style ce va avea loc pe 5 octombrie 2023 la Circul Metropolitan București pot fi achiziționate în rețeaua iaBilet și online pe iaBilet.ro la prețul Early Bird de 40 lei.
Red Bull Dance Your Style este un eveniment organizat de Red Bull Events.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.