Luni, 22 februarie, a avut loc concertul mult asteptat al clasicilor de la Ten Years After. Formatia, care este cunoscuta pentru melodia de succes “Love Like A Man”, a concertat la Sala Palatului in fata a peste 4000 de fani. Chiar daca solistul Alvin Lee a parasit trupa in 1974, formatia a reusit sa se mentina in inima fanilor si concertele lor sunt asteptate mereu cu mare interes.

Formatia Riff a fost cea care a cantat in deschiderea rockerilor de la Ten Years After. Cu mai mult de 40 de ani de activitate, acestia se afla in turneu de promovare al unui nou album, care cuprinde unele dintre piesele lor de rezistenta, dar si unele compozitii noi. Prestatia trupei Riff a fost primita cu entuziasm de catre fani, iar chitaristul Florin Demea a cules aplauzele celor din sala.

Leo Lyons, Chick Churchill, Ric Lee si Joe Gooch si-au facut aparitia pe scena in jurul orei 20:30. Rock-ul si blues-ul au invaluit Sala Palatului impresionand pe spectatori cu melodii ca „Hear Me Calling”, „King Of The Blues”, „I’m Coming On”, „Love Like A Man”, „50.000 Miles Beneath My Brain” si „I’d Love To Change The World”.

Joe Gooch la inlocuit cu succes pe Alvin Lee la chitara si voce. Acesta a dat dovada de o tehnica impecabila si vocea un pic ragusita a dat un aer aparte melodiilor. Insa cel care a atras toate privirile si admiratia a fost Leo Lyons la bas. Cu o energie si un entuziasm ce-i depasea cu mult varsta, acesta a zambit si i-a incantat pe spectatori tot timpul concertului. Ric Lee la tobe si Chick Churchill – clape au fost mai discreti in comunicarea cu publicul, dar cu siguranta au dat dovata de acelasi profesionalism. Mai mult de doua ore acestia au cantat blues, rock, hard, progresiv, psihedelic si au revenit la bis cu inca doua piese.

Ten Years After a fost un vis indeplinit pentru mai multe generatii, luni la Sala Palatului. Un concert rock reusit, cu o trupa de profesionisti, care au cantat cu pasiune fiecare melodie.

Foto: Maria Diana

Vezi galeria foto a concertului!

Citeşte despre: , , ,