Home » Ştiri » Röyksopp în premieră în România la B’ESTFEST Summer Camp 2012
Röyksopp vin pentru prima dată în România, în cea de-a doua zi a festivalului B’ESTFEST Summer Camp 2012 şi vor concerta pe scena de la Tunari pe 7 iulie 2012, alături de Selah Sue, Milow, Trolley Snatcha, Obituary şi Mala Vita.
Află mai multe detalii despre B’ESTFEST 2012!
Duo-ul norvegian Röyksopp, alcătuit din Svein Berge şi Torbjørn Brundtland, a luat naştere în 1998. După ce au experimentat mai multe stiluri ale muzicii electronice, în 2001 cei doi au lansat primul album, „Melody A.M.”, material ce a fost inclus de The Guardian în lista celor „1000 de albume pe care trebuie să le asculţi înainte de a muri”.
De-a lungul carierei Röyksopp a câştigat nu mai puţin de 7 trofee Spellemann – prestigioasele premii ale industriei muzicale norvegiene, a obţinut trofeul pentru clipul piesei „Remind Me” la gala MTV Europe Music Awards din 2002, „Best Group” la Brit Awards din 2003, iar în 2009 s-a aflat pe lista celor mai bune remixuri selectate pentru un premiu Grammy, cu piesa „The Girl And The Robot (Jean Elan Remix)”.
Röyksopp a lansat până în prezent 4 albume de studio („Melody A.M.”, 2001; „The Understanding”, 2005; „Junior”, 2009; „Senior”, 2010) şi 15 single-uri de succes, printre care şi „What Else Is There?”, „Remind Me”, „The Girl And The Robot”, „Happy Up Here” sau „Miss It So Much”. Norvegienii sunt recunoscuţi şi pentru show-urile live elaborate şi costumele excentrice pe care le afisează în cadrul concertelor.
Festivalul B’ESTFEST Summer Camp 2012 se va desfăşura în zilele de 6, 7 şi 8 iulie, la Tunari, lângă Bucureşti, iar printre artiştii confirmaţi până în prezent se numără: Garbage, Pulp, Caro Emerald, Skindred, Meshuggah sau Modestep.
Biletele la preţul de 125 de lei pentru o zi şi 265 de lei pentru trei zile sunt disponibile în reţeaua magazinelor Diverta şi pe www.myticket.ro. Tinerii până în 26 de ani beneficiaza de 50% discount din preţul biletului. Citeşte detalii!
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.