Home » Concerte 2012 » Sensation “The Ocean of White” la Bucureşti
Sâmbătă, 21 aprilie 2012, la Pavilionul Central al Complexului Romexpo din Bucureşti va avea loc prima petrecere Sensation „The Ocean of White”. Sensation, unul dintre cele mai cunoscute branduri de evenimente din lume, ajunge în premieră în România.
Organizatorii, ID&T şi Events promit că petrecerea „The Ocean of White” va fi o noapte memorabilă pentru participanţi. Evenimentul, faimos în întreaga lume, a strâns peste un milion şi jumătate de participanţi în 20 de ţări din patru continente.
UPDATE: Din cauza unor probleme de sănătate Eric Prydz nu va mai participa la Sensation “The Ocean of White” de la Bucureşti. Locul lui în line-up-ul evenimentului va fi luat de Mauro Picotto. Află mai multe detalii!
Mr. White
Eric Prydz Mauro Picotto
Fedde le Grand
Pete Tong
Hardwell
Greeg şi Onuc (ProFM)
Fedde le Grand un invitat constant al Sensation, Fedde ştie cum să-i facă pe fanii evenimentului din întreaga lume să-l adore, pur şi simplu. Există o afinitate bine definită între el şi Sensation, care garantează succesul de fiecare dată când se asociază. Fedde are o carieră stralucită, cu hit după hit lansat de label-uri respectate precum Toolroom, Flamingo sau One more tune.
Eric Prydz, cu hituri mainstream, dar şi underground în palmares, Eric Prydz, notoriu DJ & producător muzical, a luat cu asalt topurile cu hituri precum „Call on Me” sau remixul piesei „Another Brick in the wall” al trupei Pink Floyd. În acelaşi timp, produce constant un house progresiv şi piese tehno sub emblema propriilor sale label-uri, Pryda şi Mouseville.
Pete Tong şi muzica dance au o istorie veche. Pete e DJ de peste 25 de ani. Ştie literalmente totul despre dance şi dezvoltarea curentului. Cei mai mulţi oameni îl cunosc drept legendarul DJ al radioului BBC 1, gazda a emisiunilor dance. Produce şi lansează de asemenea muzică pentru labeluri respectabile şi e DJ rezident la celebrul club Pacha din Ibiza. De la underground la mainstream, Pete a trecut prin toate. Ştie ce să facă şi mai ales ce gen de muzică să pună astfel încât să aducă multimea în delir.
Întruchiparea spiritului Sensation şi gazda evenimentului, Mr. White ştie cel mai bine cum să seteze groove-ul. Cu subtile influenţe house şi tehno, Mr. White dă tonul la price eveniment Sensation şi creeaza vibe-ul perfect. Mr. White este un DJ foarte experimentat, perfect constient de ce vrea şi are nevoie audienţă.
Hardwell a cucerit scena internaţională anul trecut. Star în plină ascensiune în Olanda de câţiva ani buni, notorietatea sa a depăşit graniţele ţării în 2011. Cu un megahit cu Tiesto în palmares (remix dupa Martin Solveig, Dada Life şi Taio Cruz), care a atins poziţia 24 în topul DJ Mag 100, Hardwell e de neoprit. Cu house-ul sau progresiv, Hardwell se potriveşte perfect formulei Sensation.
DJ-ii GreeG şi Onuc activează pe scena românească de o lungă perioadă de timp. Sunt gazdele unei emisuni de radio la PRO FM şi ale „MTV Colors Party”, un turneu la fel de popular, animând cluburi din întreaga ţară. În ordinea programului, vor ridica mii de mâini în aer după Mr. White.
Evenimentul va avea şi un caracater caritabil, urmând ca o parte din banii strânşi din vânzarea biletelor să fie donaţi. Aceşti bani vor ajunge la fundaţia Dance4Life, o platformă internaţională de luptă împotriva HIV.
Istoria Sensation a început în anul 2000, la Amsterdam. De atunci, în fiecare vară oraşul găzduieşte un spectacol nou, bazat pe dress code-ul care a făcut acest show renumit: „be part of the night, dress in white„. Sensation „The Ocean of White” este mai mult decât o petrecere unde toată lumea trebuie să fie îmbracată în alb. Evenimentul este un cocktail de muzică bună, asigurată de DJ celebri, glamour, efecte pirotehnice, dans, teatru şi lumini, toate acestea într-un decor impresionant.
Pregătirile pentru decor vor începe cu o săptămână înaintea evenimentului şi vor antrena numeroase resurse logistice. DJ-ii de top care vor asigura atmosfera petrecerii vor fi anunţaţi cu două luni în avans, aşa cum se întâmplă de obicei la fiecare eveniment Sensation.
Biletele Sensation „The Ocean of White” sunt disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro, la următoarele preţuri:
Ring (primele 1000 de bilete): 175 lei Ring (după epuizarea primelor 1000 de bilete): 240 lei Deluxe: 440 lei VIP: 770 lei |
Accesul este permis exclusiv persoanelor peste 18 ani.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.