Trupa Sistem şi-a anunţat astăzi fanii că după 12 ani de carieră intră într-o vacanţă pe termen nelimitat. Ultimul show al binecunoscuţilor percuţionişti va avea loc la Sighişoara pe 15 septembrie 2012 în cadrul Pro Istoria Fest 2012, iar alături de ei pe scenă vor urca câteva dintre colaboratoarele de renume ale trupei.

Află mai multe detalii despre Pro Istoria Fest 2012!

La mai bine de un deceniu de la debut, povestea Sistem intră într-o pauză „pe termen nelimitat”, aşa cum o numesc membrii trupei. Hotărârea a fost luată la începutul anului, iar motivele din spatele ei au fost explicate chiar de către aceştia în cadrul unui comunicat de presă:

După 12 ani de prezenţă neîncetată pe scenele din România, formaţia Sistem a decis să ia o vacanţă pe termen nelimitat.

Principalul motiv este lipsa de pauză în cei 12 ani de activitate. Am tot expirat şi am uitat să inspirăm. De asemenea, lipsa de motivaţie din punct de vedere profesional, numărul limitat de locuri în care show-urile Sistem se pot desfăşura în condiţii optime şi muzica difuzată în acest moment la radiourile comerciale ne fac să credem că o pauza este binevenită.

Anunţul vine în urma unei decizii luate de comun acord între membrii trupei la începutul anului 2012.

Mulţumim sincer şi din suflet tuturor celor care au fost alături de noi în acest timp: artişti, tehnicieni, impresari, case de discuri, organizatori de evenimente, presă şi, nu în ultimul rând, fanilor formaţiei SISTEM.

12 ani de carieră extraordinară

Trupa Sistem s-a diferenţiat încă de la începuturi pe piaţa muzicală din România. Formată în 2000 de câţiva percuţionişti, colegi la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, trupa „pe butoaie” şi-a câştigat rapid fani prin stilul unic, instrumentele neconvenţionale şi show-urile extrem de elaborate şi de fiecare dată surprinzătoare.

Au urmat colaborări cu nenumăraţi artişti români: Alexandra Ungureanu, Loredana Groza, Grigore Leşe, Andra, Luminiţa Anghel, Simona Nae, Andrei Japhet, Stela Anita, Lucia Dumitrescu, Natalia Barbu sau Miki. Iar rezultatul acestor colaborări au fost piese care i-au ţinut pe cei cinci membrii ai trupei în topurile muzicale, „Senzaţii„, „Emoţii„, „Let me Try” şi „Soare” sunt doar câteva dintre acestea.

În 2005, Sistem şi Luminiţa Anghel au reprezentat România în cadrul competiţiei Eurovision, la finalul căreia au fost recompensaţi cu premiul al III-lea. Aceasta nu este însă singura reuşită extraordinară ce se regăseşte în istoria trupei. Un an mai târziu concertau în deschiderea Depeche Mode la Bucureşti şi în faţa a peste 1 milion de spectatori la Berlin în noaptea de Revelion.

Dincolo de acestea, succesul trupei Sistem a stat întotdeauna în cei cinci artişti: Zoli, Cici, Phlo, Robi şi Nashu. Cinci profesionişti prin excelenţă, cinci muzicieni mânaţi de talent şi inventivitate care au dovedit unei ţări întregi că muzica nu are bariere.

Ultimul show al trupei Sistem înainte de pauză va avea loc pe 15 septembrie 2012 la Pro Istoria Fest. Alături de ei pe scena de la Sighişoara vor urca: Luminiţa Anghel, Alexandra Ungureanu, Stela Anita, Andreea Crepcia şi nu numai. Show-ul se anunţă a fi unul plin de emoţii şi surprize atât pentru fani, cât şi pentru membrii trupei.