Smiley, Alex Velea și Connect-R dau startul unei colaborări inedite cu lansarea piesei „Nu mă ierta” – primul single de pe un album realizat împreună, care va fi dezvăluit treptat în următoarele luni.

Cei trei artiști, cu o prietenie care durează de peste 20 de ani, anunță astfel un proiect comun care îmbină experiențele și stilurile lor distincte. „Este un proiect-eveniment pentru noi și o premieră pentru muzica românească”, spune Smiley, inițiatorul colaborării. El descrie procesul de creație ca o „evadare într-un spațiu de trăiri intense și de băiețeală”, dar maturizat de experiența artistică acumulată.

„Nu mă ierta” este o piesă cu un puternic impact emoțional, inspirată dintr-un episod personal trăit de Connect-R, transformat în muzică împreună cu Smiley și Alex Velea. „E cel mai frumos IARTĂ-MĂ al unui bărbat asumat”, afirmă Connect-R, care o numește „piesa medicament”.

Alex Velea completează imaginea proiectului ca pe o sinergie autentică între trei voci diferite, dar compatibile: „E ca și cum ai avea trei albume într-unul singur, dar mai bine mixate. Fiecare piesă va avea bucăți de Velea, de Smiley, de Connect-R, dar toate împletite natural.”

Proiectul este realizat în co-producție de HaHaHa Production, Global Records, Hood Famous, Golden Boy Society și Cat Music. Piesa este produsă muzical de Șerban Cazan, mixată și masterizată de Lucian Nagy, iar videoclipul este regizat de Iulian Moga.

Citeşte despre: , , , ,