UPDATE 09.05.2014: The Show – A Tribute To Abba nu va mai avea loc. Mai multe detalii despre motivul anularii şi modalităţi de recuperare a contravalorii biletelor sau preschimbarea acestora sunt disponibile aici.

Cele mai îndrăgite hit-uri Abba vor putea fi ascultate într-un concert „The Show – A Tribute To Abba”, în data de 12 iunie 2014, la Sala Palatului din Bucureşti.

Astfel, unul dintre cele mai reuşite grup tribut Abba le pregăteşte fanilor din România o surpriză, şi anume, posibilitatea de a sărbători 40 de ani de la câştigarea de către trupă a concursului Eurovision.

Trupa suedeză Abba a ajuns în topurile din lumea întreagă începând cu anul 1974, ca urmare a câştigării concursului Eurovision cu hitul „Waterloo”. Chiar dacă trupa a ajuns să ocupe locul 2 la categoria de vânzări de discuri din Cartea Recordurilor, după Beatles, activitatea grupului a încetat la doar câţiva ani. Din fericire, moşternirea legendei suedeze a rămas în urmă, alte voci talentate având onoarea să încânte fanii Abba din întreaga lume.

Tocmai din această nevoie, în anul 2001 a fost fondat grupul tribut „The Show – A Tribute To Abba”, fiind  desemnat chiar de fan club-ul oficial al legendarei trupe ca fiind cel mai reuşit tribut din lume. Drept urmare, grupul are în palmares peste 600 de concerte în aproape 50 de ţări şi cu peste 2 milioane de fani din întreaga lume ce au epuizat biletele concertelor. Numărul de concerte este cu atât mai impresionant când realizăm că acest număr este de 4 ori mai mare decât numărul de concerte pe care trupa originală Abba a reuşit să le susţină.

Recunoscută în lumea întreagă, The Show va readuce strălucirea anilor ’70-’80 şi hiturile aferente printr-un spectacol de excepţie. Amănuntul ce va face acest spectacol atât de special constă în prezenţa pe scena a unor muzicieni din trupa originală Abba: excelentele cântăreţe Katja Nord si Camilla Dahlin vor evolua într-un featuring memorabil cu Ulf Andersson, Janne Schaffer, Roger Palm, Lasse Wellander, Mats Ronander, Rutger Gunnarsson, Finn Sjöberg, dar şi membri ai Orchestrei Simfonice din Londra, sub bagheta lui Matthew Freeman.

Bilete „The Show – A Tribute To Abba”

Biletele pentru spectacolui de la Sala Palatului din Bucureşti se găsesc în reţeaua Eventim sau online pe www.eventim.ro, la următoarele preţuri:

Categorie Preţ bilete
Categoria VIP 250 lei  cumpără bilete
Categoria 1 200 lei cumpără bilete
Categoria 2 150 lei  cumpără bilete
Categoria 3 100 lei  cumpără bilete
Categoria 4 50 lei cumpără bilete