Trupa Taxi va sărbători 15 ani de activitate pe 17 martie 2014, la Sala Palatului din Bucureşti alături de invitaţi speciali. În cadrul celui de-al doilea show pe care trupa îl susţine la Sala Palatului, Dan Teodorescu şi colegii săi îşi vor lansa şi un nou material discografic, intitulat „15”.

RECENZIE: Taxi, show plin de surprize la Sala Palatului

Cu versuri inteligente, amuzante, pe alocuri chiar acide, ritmuri ce îţi stârnesc interesul şi un vocalist cu o personalitate fascinantă, Taxi s-a diferenţiat destul de rapid în peisajul muzical autohton. De la „Criogenia salvează România”, „Aici sunt banii dvs” şi „Luna”, trecând prin „Comunitaru'”, „Trag un claxon” şi „Jumatatea mea”, şi ajungând la „Cele două cuvinte”, „NonStop”, „Eşti iubibilă”, Taxi şi-a câştigat un loc bine meritat în inimile iubitorilor de pop-rock de la noi, dar şi în topurile muzicale.

În cei 15 ani de activitate trupa Taxi şi-a creat un CV impresionant ce cuprinde peste 1000 de concerte, o prezenţă la Eurovision, şapte albume, o mulţime de premii şi nenumăraţi fani. Toate acestea vor fi sărbătorite pe 17 martie de Dan Teodorescu, Vicky Sava, Daria Corbu, Mugurel Coman, Cantemir Neacsu, Kerezsi Csongor, Darius Neagu şi fanii lor. Alături de ei vor fi câţiva invitaţi speciali.

Bilete „Taxi – 15 ani”

Biletele pentru „Taxi – 15 ani” de la Sala Palatului din Bucureşti sunt deja disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro la următoarele preţuri:

Categorie bilete Preţ
VIP 150 lei cumpără bilete
Categoria I 120 lei cumpără bilete
Categoria II 80 lei cumpără bilete
Categoria III 50 lei cumpără bilete