Home » Bilete » Concerte 2023 » The Concert 2023 – Carla’s Dreams, The Motans, Irina Rimes la Arenele Romane din București
Sâmbătă, 15 iulie 2023, de la ora 18:00, Carla’s Dreams, Irina Rimes și The Motans vor concerta la evenimentul The Concert la Arenele Romane din București. În deschiderea celor trei artiști vor urca pe scenă Yuka și Eva Timush.
Yuka, în vârstă de 18 ani, se numără printre artiștii promițători ai noii generații ce s-a alăturat recent echipei Global Records, reprezentând o voce fresh și autentică. Cântă de la vârsta de patru ani atunci când a fost descoperită de o profesoară de engleză, iar doi ani mai târziu a și scos primul său album. Datorită unui timbru vocal aparte, ea a reușit să cucerească publicul încă de la primele acorduri.
Eva Timush este o prezență nouă în industria muzicii dance, iar primele ei apariții notabile au fost la emisiuni precum Next Star România sau Vocea României. Ea este descrisă ca un spirit liber, plin de dorința de a cuceri lumea, și dispune de o voce remarcabilă ce merită să fie ascultată. La „Vocea României” a făcut parte din echipa Irinei Rimes, iar în cadrul concursului ea a interpretat piese din repertoriul lui Adele („Skyfall”), Placebo („Running Up That Hill”) și Ariana Grande („Side to Side”). Lansările ei includ piese precum „Tattoo”, „Too Deep” (feat. SICKOTOY) și „Colegi de apartament” (feat. Vescan).
Biletele pentru evenimentul The Concert, de pe 15 iulie 2023, de la Arenele Romane din București, pot fi achiziționate de pe www.iabilet.ro și din rețeaua iaBilet, la mai multe categorii de preț, în funcție de poziționarea locurilor.
Copiii sub 7 ani au intrarea gratuită, dar însoțiți de un adult posesor de bilet.
Organizatorii recomandă fanilor care vin cu copii sub 10 ani să le protejeze acestora urechile cu căști speciale. La concert, volumul va fi puternic și poate afecta auzul copiilor.
Evenimentul The Concert este organizat de BestMusic Live Concerts și Global Records.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.