Home » Ştiri » A treia categorie de bilete sold out pentru concertul lui Joe Satriani
O nouă categorie de bilete pentru concertul pe care Joe Satriani îl va susţine la Bucureşti pe 20 mai 2013 a fost epuizată. Este vorba de categoria a III-a, de 160 lei, în acest moment pentru concertul de la Sala Palatului mai fiind disponibile mai puţin de 1000 de bilete.
Dacă iniţial au fost puse în vânzare cinci categorii de bilete, trei dintre acestea au fost deja epuizate de fanii faimosului chitarist. Pentru primul show din Capitală al lui Satriani mai pot fi achiziţionate bilete la 130 şi 100 lei, în funcţie de distanţa faţa de scenă, din reţeaua Eventim şi online de pe www.eventim.ro.
Categorie bilete | Preţ în presale | Preţ normal | |
---|---|---|---|
Categoria I | 225 lei | 250 lei | SOLD OUT |
Categoria II | 180 lei | 200 lei | SOLD OUT |
Categoria III | 144 lei | 160 lei | SOLD OUT |
Categoria IV | 117 lei | 130 lei | cumpără bilete |
Categoria V | 90 lei | 100 lei | cumpără bilete |
Chitaristul va concerta la Bucureşti la scurt timp după lansarea albumului cu numărul 14 din carieră. „Unstoppable Momentum” va fi lansat pe 7 mai 2013, va conţine 11 piese şi este disponibil pentru presale pe site-ul artistului.
http://www.youtube.com/watch?v=HnLokDzixOU
Evenimentul de la Sala Palatului este organizat de Events şi îl va aduce pentru prima oară în România pe chitaristul nominalizat de 16 ori la premiile Grammy şi care le-a fost profesor unor muzicieni ca: Steve Vai, Kirk Hammett de la Metallica sau David Bryson de la Counting Crows.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.