Home » Ştiri » Trooper deschide concertul Nazareth de la Bucureşti
Legendara trupă rock Nazareth revine în România pe 27 ianuarie 2012, cu ocazia aniversării a 4 ani de Hard Rock Cafe. Concertul de la Bucureşti al trupei britanice va fi deschis de către grupul heavy metal Trooper.
Află mai multe despre concertul Nazareth!
Trooper a luat naştere în 1995. Cei 5 membri – Laurenţiu Popa (chitară, voce), Ionuţ Covalciuc (tobe şi percuţie), Alin Dincă (voce), Aurelian Dincă (chitară, clape, voce) şi Ionuţ Rădulescu (bass, voce) – au organizat anual, între 1997 şi 2000, un festival muzical în Târgovişte.
În 16 ani de carieră, membrii Trooper se pot mândri cu numeroase premii primite în cadrul festivalurilor, distincţii din partea jurnaliştilor, dar şi apariţiile în deschiderea concertelor unor mari trupe precum Prodigy, Rasmus, Iron Maiden, Nazareth, Sepultura, Manowar sau The Cult. În 2001, revista de specialitate „Heavy Metal Magazine” clasează Trooper pe locul I la categoria „Cea mai bună trupă tânără”.
http://www.youtube.com/watch?v=RU_M0aFPDFw
Albumul de debut „Trooper I” (2002) este numit cel mai bun disc al anului. În acelaşi an Trooper primeşte distincţia de „Grupul anului” după ce membrii săi se clasează pe primele locuri în clasamentele de specialitate.
Încă din 2003, Trooper începe să concerteze alături de nume importante ale rock-ului internaţional – Rotting Christ şi Sepultura. Participă la „StufStock”, unde cântă în faţa a 30.000 de spectatori. La invitaţia grupului Iris, Trooper înregistrează 3 piese pentru albumul „Iris 4Motion” şi ia parte la turneul de promovare a acestuia. Albumul “Desant”, apărut în 2005, este primul disc din România lansat integral pe Internet, fiind pentru prima oară când un album românesc putea fi downloadat gratuit direct de pe site-ul formaţiei. .
http://www.youtube.com/watch?v=0mthdIKKuak
În 2007, concertează alături de trupele Prodigy, Sepultura, The Cult, Rasmus, Judas Priest. În 2008, Trooper au fost aleşi pentru a deschide concertul de la Bucureşti al trupei britanice Iron Maiden. În clasamentele de rock ale anului 2008, Trooper câştigă premiile de cea mai bună formaţie de rock, cel mai bun album – „Rock’n’Roll Pozitiv”, cea mai bună lansare, cel mai bun concert aniversar.
În iunie anul acesta au urcat pe scenă în deschiderea concertului Scorpions. Trooper a cântat şi în deschiderea primului concert Nazareth din România, în 2009. Prezenţa lor la cel de-al doilea concert al trupei britanice la noi în ţară a fost solicitată chiar de managerul apreciaţilor muzicieni.
Vineri, 27 ianuarie 2012, de la ora 21:00, trupa britanică Nazareth va concerta în Hard Rock Cafe din Bucureşti. Nazareth este una dintre legendele rock ale anilor ’70. Concertul de la Bucureşti face parte din turneul internaţional de promovare a celui mai recent album al trupei, intitulat “Big Dogz”, şi coincide cu aniversarea a 4 ani de Hard Rock Cafe în Bucureşti.
Preţul unui bilet diferă în funcţie de categorie astfel:
Categoria VIP – 400 lei (întâlnire cu trupa, poza, disc semnat de către trupă)
Categoria I – 120 lei (loc la mese )
Categoria II – 90 lei (în picioare)
Biletele pot fi achiziţionate din Hard Rock Cafe Bucureşti, online pe www.biletoo.ro, www.blt.ro şi în reţeaua librăriilor Adevărul, Magazinele Flanco din toată ţara, în Unirea Shopping Center Parter, Sala Palatului, Magazinul Muzica, Magazinul Victoriei, Palatul Naţional al Copiilor.
Evenimentul este organizat de Hard Rock Cafe în parteneriat cu Cavalleria Events şi OST Cultural Events.
Foto: www.trooper.ro
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.