Home » Comunicate » Vineri: Hooverphonic, un show electrizant la Fratelli
Vineri, pe 10 iunie, trioul belgian Hooverphonic revine in Romania, pentru un concert senzational la Fratelli Lounge&Club! Alex Callier, Raymond Geerts si Noémie Wolfs revin la Bucuresti in cadrul turneului de promovare pentru ultimul lor album, „The Night Before”. Concertul incepe de la 23.00, iar accesul este permis incepand cu ora 21.00.
De peste 15 ani, Hooverphonic sfideaza clasificarile – de la trip-hop la electro-pop, trupa a reusit sa-si surprinda fanii cu fiecare lansare.Albumul „The Night Before”, al saptelea album de studio, nu face exceptie. Are o directie simpla: inapoi la radacinile Hooverphonic. Lansat la sfarsitul anului trecut, discul a castigat platina in Belgia la scurt timp dupa aparitie. Material a existat intotdeauna din plin, spun membrii trupei, plus ca aveau inca in buzunar cateva melodii mai vechi, care nu fusesera niciodata finalizate. Nu le lipsea decat vocea. Single-ul „The Night Before”, lansat in octombrie 2010, a constituit primul pas al Hooverphonic alaturi de solista actuala, Noémie Wolfs. Sursele de inspiratie pentru album sunt la fel de ambitioase ca intotdeauna; in orchestratie se simt amprente precum Burt Bacharach, Ennio Morricone sau John Barry, dar cu toate acestea, sound-ul albumului este, inconfundabil, 100% Hooverphonic.
In cea mai mare parte, discul a fost inregistrat la resedinta lui Alex Callier din Belgia si finisat in studiourile ICP din Bruxelles. Raymond Geerts a insistat pe langa colegul sa de trupa, Callier, nu doar sa produca, ci sa si mixeze integral albumul. Rezultatul: 12 piese fascinante. Hitul “Anger Never Dies” a stat pe locul 1 in topurile italiene intreaga luna mai, iar cu 2 saptamani in urma, belgienii au cantat in Italia, la Arena di Verona, in fata a peste 20 000 de spectatori.
Biletele, la pretul de 110 lei (in ring) sau 180 lei (pe podium, cu loc la masa) pot fi achizitionate in reteaua Eventim din magazinele Germanos, Vodafone, Orange, librariile Carturesti si Humanitas si prin intermediul site-ului www.eventim.ro.
Categoria I (Podium) – 180 lei Categoria a-II-a (Ring) – 110 lei |
Tichetele pot fi achizitionate si in doua rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Events din Bd. Lascar Catargiu nr. 15 A sau la sediul Eventim din str. Polona nr. 15.
Parteneri media: Radio Guerrilla, Sapte Seri, Romania Libera, Elevate, Metropotam.ro, IQAds, Best Music, Iconcert, You Mago, Apropo.ro, Anyplace.ro, Sofresh.ro, Feeder.ro. Parteneri: Media Image, Comunicatedepresa.ro, ROI Media, Green Pixel, Rol.ro.
Foto: www.modista.ro
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.