Acest eveniment a avut loc in data de 24 Mar 2012.
Vezi alte evenimente cu , , , , .
Vezi alte evenimente la din .

Sâmbătă, 24 martie 2012, de la ora 21:00, în clubul Jukebox Venue din Bucureşti vor concerta Paralela 47, Cătălin Josan, Condorii Negri, Gândul Mâţei şi R.O.A. Concertul face parte din cadrul Festivalului Zilele Basarabiei, din Capitală.

Festivalul Zilele Basarabiei din Bucureşti, ajuns la cea de-a cincea ediţie se va desfăşura anul acesta în perioada 24-27 martie 2012. Pe lângă concertul susţinut de artiştii cu origini basarabene, festivalul aduce cu sine şi lansari de carte, vizite la muzee si alte evenimente.

Paralela 47 este o trupă de rock alternativ, înfiinţată în 2008 la Chişinău. Formaţia a susţinut mai multe concerte, atât pe teritoriul României, cât şi în Republica Moldova.

Cătălin Josan este un artist cunoscut şi apreciat pentru calităţile sale vocale. Artistul basarabean a devenit cunoscut cu puţini ani în urmă, după câştigarea unui concurs de talente din România.

Condorii Negri este o formaţie care abordează în piesele sale stilurile folk şi rock. Din trupă fac parte Alexandru Federiuc (voce, chitară), Gheorghe Feghiu (voce, chitară), Nicolae Federiuc (bass), Mihai Postoronca (tobe), Marcela Bevza (voce, clape).

Gândul Mâţei a devenit cunoscută publicul român cu piese precum „Semaforul” sau „Numai tu„. Stilul muzical al formaţiei este unul inedit, în care rock-ul agresiv se îmbină armonios cu elemente de folclor şi jazz.

R.O.A, prescurtarea de la Rise Of Artificial, este o trupă înfiinţată în 2010 şi alcătuită din Bogdan Popiag (Unu’ ), Cezar Stănciulescu (Junkyard) şi Cristian Negriuc. Primul lor album, “Artificial“, cuprinde şi piesele “Discobar“, “Police Line” semnate anterior Junkyard şi reinterpreatate în stilul R.O.A.

Preţul unui bilet de acces este de 20 lei.