Home » Alte concerte » Ziua Copilului sub sloganul „Artă Contra Drog”, în Parcul Carol din București
Sâmbătă, 28 mai 2016, de la ora 12:00, Ziua Internațională a Copilului va fi sărbătorită în Parcul Carol din București, sub sloganul „Artă Contra Drog”.
Copiii sunt așteptați la un eveniment artistic, cultural și educațional deopotrivă, care se va desfășura de-a lungul a 5 ore. Vor avea loc premiere inedite, cum ar fi participarea comunității moto din România, cluburile „Iubim 2 roți” și „Free Riders”, care vor participa cu peste 1000 de bikeri, ce vor face parada motcicletelor cu pornire din Piața Alba Iulia și punct de oprire Parcul Carol. În fruntea coloanei se va afla cel mai longeviv biker din România, academicianul Constantin Bălceanu-Stolnici. Bikerii vor ajunge în Parcul Carol în jurul orei 13:30.
CIADO și Asociația Culturală „Dracula” vor oferi copiilor prezenți în Parcul Carol peste 2000 de cadouri (jucării, baloane, umbrele, mingi). Totodată, cei peste 100 de voluntari CIADO vor informa copiii, părinții și bunicii asupra riscului consumului de droguri și le vor prezenta variante sănătoase de petrecere a timpului liber. Atmosfera va fi întreținută de peste 500 de artiști, membri ai Cluburilor de elevi din toate sectoarele Bucureștiului, de-a lungul unui maraton artistic.
Evenimentul se va încheia cu un recital susținut de Alex Velea, unul dintre cei mai iubiți artiști români.
Evenimentul face parte din programul național cultural „Artă contra Drog” și este organizat de CIADO România, sub patronajul academicianului Constantin Bălăceanu – Stolnici, președintele CIADO România, împreună cu Asociația Culturală de Teatru, Muzică și Film “Dracula”, președinte Anghel Stoian, cu sprijinul Primăriei Municipiului București.
Accesul publicului este gratuit.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.